În aprilie, selecția de titluri Film Now le deschide cinefililor noi perspective asupra sensului vieții, forței transformatoare a comunicării, invitându-i să exploreze feluritele fațete ale naturii umane într-un mod profund și intens.
Indiferent de genul preferat, telespectatorii vor fi atrași în mrejele unor povești redate prin scenarii ingenioase, interpretări de excepție, efecte vizuale spectaculoase și peisaje fermecătoare care le vor cuceri atenția și le vor aduce o doză echilibrată de inspirație și distracție.
Vineri, 5 aprilie, de la 21:30, Film Now îți aduce 3000 de ani de dorință / 3000 years of longing (2022). Cu Idris Elba și Tilda Swinton în rolurile principale, filmul regizat de George Miller (cunoscut publicului pentru seria Mad Max) are la bază nuvela "The Djinn in the Nightingale's Eye", de A.S. Byatt. O excursie în Istanbul și vizita la un anticariat o conduc pe Dr. Alithea Binnie, specialistă în studiul mitologiilor, spre întâlnirea providențială cu un djinn, duhul unei lămpi proaspăt achiziționate. În centrul acțiunii se află clasicele trei dorințe pe care spiritul promite că i le va îndeplini Alitheei în schimbul libertății lui, dar femeia, familiarizată cu morala narațiunilor de acest fel, este sceptică în a-și exprima visurile. Djinnul își pledează cauza, relatându-i Alitheei întâmplări fantastice din existența sa multimilenară și, în cele din urmă, reușește să o convingă să își pună o dorință care le va schimba în mod surprinzător viețile amândurora. Scenariul este comparat cu reprezentarea vizuală a poveștilor celebrei Şeherezada și, la fel ca în “1001 de nopți”, te poartă prin ținuturi fascinante, într-o alegorie despre paradoxurile vieții.
În comedia de acțiune Trenul asasinilor / Bullet Train (2022), Brad Pitt interpretează rolul lui Ladybug (Buburuză), un asasin ghinionist, hotărât să își îndeplinească ultima îndatorire într-un mod pașnic, după mai multe misiuni eșuate în cel mai dramatic mod. Însă soarta are alte planuri pentru el și cea mai recentă însărcinare primită îl aduce într-o cursă nebună alături de patru asasini periculoși, îmbarcați în același tren ultrarapid. Toți au câte ceva în comun, dar fiecare dintre ei are propria misiune de dus la bun sfârșit. Pune-ți centura de siguranță pentru explozia de acțiune și viteza amețitoare din Trenul asasinilor, de neratat pe Film Now, duminică, 14 aprilie, de la ora 20:00!
De la aclamatul regizor Denis Villeneuve (apreciat pentru Dune Part One și Part Two, Sicario), vineri, 26 aprilie, de la 20:00, ai Primul Contact/ Arrival (2016) pe Film Now. Experta în lingvistică Louise Banks (Amy Adams) este solicitată de autoritățile americane pentru a afla intențiile și a descifra limbajul unor creaturi extraterestre ale căror nave misterioase au aterizat și s-au răspândit pe toate continentele. Război interplanetar sau șansa de a cunoaște alte forme de inteligență? Împreună cu colonelul Weber (Forest Whitaker) și fizicianul Ian Donnely (Jeremy Renner), Louise pornește într-o misiune contra cronometru pentru elucidarea enigmei și salvarea întregii omeniri. Pe lângă contextul SF și efectele vizuale impresionante, filmul aduce în prim-plan problema comunicării, rolul și semnificația acesteia, ridicând o serie de întrebări despre adevăruri relative, puterea intuiției și curajul de a înfrunta necunoscutul.
Căutarea / Searching (2018) este thrillerul serii de sâmbătă, 27 aprilie, începând cu ora 20:00. În urma dispariției neașteptate a unicului copil, o adolescentă de 16 ani, David Kim (John Cho) încearcă cu disperare să refacă puzzle-ul complicat al ultimei sale localizări, căutând indicii în laptopul acesteia. Dar ceea ce descoperă îl va face să înțeleagă faptul că nu cunoaște adevărata personalitate a fiicei sale. Talentul și creativitatea sunt ingredientele de bază ale acestei producții inedite, ilustrate exclusiv din perspectiva unui ecran de computer sau a unor aplicații media. În filmul de debut al regizorului Aneesh Chaganty, informația este atât obstacolul, cât și obiectivul poveștii. Pelicula a avut succes în rândul criticilor și al publicului, înregistrând încasări de 75 de milioane de dolari în întreaga lume, chiar dacă a fost realizată cu un buget mai mic de un milion de dolari.
# 3000 de ani de dorință
3000 YEARS OF LONGING/ 2022
Vineri, 5 aprilie, la 21:30
Regia: George Miller
Cu: Idris Elba, Tilda Swinton
# Trenul asasinilor
BULLET TRAIN/ 2022
Duminică, 14 aprilie, la 20:00
Regia: David Leitch
Cu: Brad Pitt, Aaron Taylor-Johnson, Joey King, Sandra Bullock, Michael Shannon
# Primul contact
ARRIVAL/ 2016
Vineri, 26 aprilie, la 20:00
Regia: Denis Villeneuve
Cu: Amy Adams, Jeremy Renner, Forest Whitaker
# Căutarea
SEARCHING/ 2018
Sâmbătă, 27 aprilie, la 20:00
Regia: Aneesh Chaganty
Cu: John Cho, Debra Messing, Joseph Lee
Film Now este parte a grupului Digi. Grupul mai deține canalele Digi24, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile tematice Digi World, Digi Life și Digi Animal World, cele de muzică, UTV, Music Channel, Hit Music și posturile de radio PROFM, Digi FM, Dance FM, Chill FM, DIGI 24 FM