Primul trimestru a adus afaceri de peste 900.000 euro, în creștere cu 5% față de 2023
Floria.ro, florărie online care livrează oriunde în țară în 2-4 ore de la confirmarea comenzii, estimează o creștere de 15% a vânzărilor de flori și aranjamente de Florii și Paște. Cele două momente sunt ocaziile în care se oferă cele mai multe flori în trimestrul al doilea din an, urmate de Sf. Constantin și Elena (21 mai) și finalul școlii, în jurul datei de 15 iunie. În primul trimestru al anului vânzările florăriei online au depășit 900.000 euro, cu o creștere de 5% față de 2023.
Pentru Florii și Paște mizăm pe o creștere de 15%, alimentată de comenzile corporate, dar și de românii din străinătate, care trimit flori către familie și prietenii din România. Potrivit statisticilor, în România sunt aproximativ 1,8 milioane de români care vor sărbători onomastica de flori. Dintre aceștia, aproximativ două treimi sunt femei, deci peste 1 milion de românce sărbătoresc ziua numelui de Florii. Ne-am propus să creștem oferind pe de-o parte o colecție cu peste 1000 de buchete de flori de sezon, dar și activând zona corporate, unde aranjamentele trimise de Paște sunt completate de produse gourmet sau vinuri -spune Marina Popescu, Director General Floria.ro.
Valoarea medie a buchetelor comandate pe Floria.ro în acest an se menține la 300 lei, nivel mediu înregistrat la nivel național și în 2023. Românii stabiliți în străinătate plasează însă comenzi cu o valoare medie mai mare cu până la 25% față de comenzile din România.
Serviciul de livrare flori în cutie, creștere accelerată
Serviciul de livrare de flori în cutie, care acoperă toată țara prin intermediul firmelor de curierat, lansat de Floria.ro anul trecut are acest o dinamică accelerată, fiind alegerea a tot mai multor clienți. Florile livrate în cutie ajung la destinație în 24-48 ore și sunt o alternativă mai accesibilă a buchetelor livrate în regim super-rapid, în 2-4 ore de la confirmarea comenzii.
Valoarea medie a comenzii pe categoria de flori în cutie este de 200 lei, iar florile ajung proaspete la destinatari datorită ambalării inovative, în funcție de nevoile de hidratare ale fiecărei flori.
"Serviciul de livrare a florilor în cutie are o adopție accelerată, în special pentru destinatarii din orașe mici din provincie. Serviciul nostru de bază, cu livrare în 2-4 ore de la confirmarea comenzii, acoperă peste 100 de orașe cu livrare gratuită, avem cea mai extinsă rețea de parteneri. Însă pentru celelalte localități sau mediul rural, livrarea florilor în cutie, de pe zi pe alta, este o soluție mult mai eficientă. Costurile de livrare pentru localitățile din afara ariei de livrare gratuită sunt semnificativ mai mici la livrarea în cutie, comparativ cu livrarea ultra rapidă dintr-o altă localitate", explică Marina Popescu.
Adopția serviciului de livrare flori în cutie are o dinamică accelerată de la lansare, la începutul anului trecut, în fiecare trimestru înregistrându-se creșteri de 30-50% față de trimestrul anterior.
Cele mai multe livrări de flori în cutie s-au realizat în localități din zona de Sud a țării (Valcea, Prahova, Vrancea, Teleorman), dar și în Constanța, în special în stațiuni, în sezonul estival. În ceea ce privește livrările ultra-rapide, în 2-4 ore, cele mai multe comenzi se livrează în București, Cluj, Timișoara, Iași și Brașov.
Florile comandate pe Floria.ro pot fi livrate oriunde în țară, în 2-4 ore de la confirmarea comenzii, și internațional în 24 de ore. Platforma Floria.ro asigură livrare de luni până duminică, națională și internațională, discreție totală și felicitare cadou gratuită.
Floria.ro este o afacere născută din pasiunea pentru flori și dragostea pentru frumos, în 2010. Cu o evoluție excelentă pe piață, Floria.ro este magazinul online care oferă clienților creații florale unice, cu un design în acord cu tendințele din lumea modei internaționale, dar adaptat la cerințele pieței din România. În cei peste 13 ani, a devenit furnizorul preferat pentru sute de mii de români, asigurând un serviciu de livrare ultra-rapid, în 2-4 ore de la confirmarea comenzii, în toată țara.
Floria.ro a primit de șase ori titlul de Floraria Online a Anului, în cadrul Galei Premiilor de e-Commerce, iar de două ori titlul Cea mai bună florarie online și Cel mai bun magazin online din România. Încă de la înființare, dar mai ales în ultimii ani, Floria.ro a adus în permanență inovația tehnologică mai aproape de clienții care își doresc să trimită buchete spectaculoase în toate colțurile lumii.
Din mai 2015, Floria este Furnizorul Oficial al Casei Regale a României pentru buchete și aranjamente, iar în luna mai 2019 a fost floristul oficial al vizitei papale în România.