De la paralizie post-accident auto la semimaratonul de la Iași

De la paralizie post-accident auto la semimaratonul de la Iași

Andrei, supraviețuitorul unui grav accident auto, a decis să îi sprijine pe cei care au trecut printr-o situație similară cu a lui sau mai gravă. Astfel printr-o poveste inspirațională și impresionantă el își împărtășește călătoria uluitoare de la paralizie până la participarea la semimaratonul organizat la Iași, transmițând un mesaj puternic despre voință și perseverență.

La vârsta de 25 de ani Andrei a fost implicat într-un accident auto cumplit care i-a schimbat viața complet. A rămas paralizat de la mijloc în jos (fractură cu tasare de vertebre T3-T4; fractură de bazin și fractură de femur drept). Andrei a ales să lupte și să-și reconstruiască viața pas cu pas.

„Acum sunt atât de puternic, cred că Dumnezeu mi-a dat accidentul. Am ales să văd acest accident nu ca pe un sfârșit, ci ca pe un început", spune Andrei cu o determinare care sfidează orice obstacol.

Cu o voință de fier și o susținere necondiționată din partea familiei și a prietenilor, Andrei a început lungul proces de recuperare. Tânărul a beneficiat de un plan personalizat de recuperare medicală, care a inclus tehnologia robotizată și a fost susținut mereu de echipa de specialiști din cadrul Spitalului de Recuperare Medicală Arcadia de la Iași. Prin multă muncă și dedicare, în două luni și jumătate, a reușit să își recapete mobilitatea și să învețe din nou să meargă:

 „Ședințele de recuperare medicală au avut loc de două ori pe zi timp de trei ore. Din cauza traumatismelor suferite, până la internarea în Spitalul de Recuperare Medicală Arcadia, Andrei a petrecut o parte de timp la orizontală. Aici a fost provocarea, întrucât majoritatea pacienților care au trecut prin astfel de traumatisme, întâmpină dificultăți la verticalizare”, a spus George Marinescu, fizioterapeut, Spitalul de Recuperare Medicală Arcadia. 

Dar determinarea lui Andrei nu s-a oprit aici. Cu sprijinul Rețelei Medicale Arcadia, duminică, alături de peste 2.000 de alergători, Andrei a participat la semimaratonul de la Iași, un eveniment ce are ca scop promovarea mişcării şi a unui stil de viaţă sănătos precum şi implicarea comunităţii într-o acțiune de strângere de fonduri pentru susţinerea copiilor de excepţie din mediul rural.

„Pentru mine, acest semimaraton nu a fost doar o cursă, ci o dovadă a faptului că poți depăși orice obstacol dacă ai voință și credință în tine însuți", spune Andrei cu un zâmbet plin de mândrie.

Pe lângă voința de fier a lui Andrei, element cheie și esențial în orice proces de recuperare, obiectivele au putut fi atinse și datorită sprijinului oferit de dispozitivele moderne și robotizate de înaltă performanță din Spitalul de Recuperare Medicală Arcadia. Printre acestea trebuie să enumerăm Lokomat, un dispozitiv care permite inițierea mersului în siguranță, într-un mod controlat și Andago, un cadru de susținere robotizat, utilizat în reeducarea funcțională a mersului. În planul individualizat de recuperare medicală al lui Andrei, au fost incluse și alte tehnologii, cum ar fi Armeo, PROKIN și Vibramoov.

Povestea lui Andrei este un exemplu remarcabil de reziliență și determinare pentru toți cei care se luptă cu adversitățile vieții.

Arcadia – Spitale și Centre Medicale este cea mai mare rețea medicală multidisciplinară privată din zona de Nord-Est, fondată pe o structură complexă, în continuă dezvoltare.

Echipa medicală de elită, tehnologia de ultimă generație, mediul confortabil și dotările premium sunt doar câteva din motivele pentru care Arcadia Spitale și Centre Medicale este lider de sănătate în regiunea Moldovei.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related