- Spațiul de birouri Stables din Cluj, deținut de compania de servicii de fit-out COS, a generat venituri de 423.000 de euro în 2023, reprezentând 70% din totalul afacerilor cu spații de coworking ale COS.
- Stables a înregistrat o rată de ocupare de 95% în 2023, în creștere cu 15 puncte procentuale față de anul precedent.
- 75% din cererea pentru spații de coworking provine de la companii cu o prezență solidă pe piață sau de la mari corporații, nu din segmentul de activități în sistem freelance.
- Volumul semnificativ al cererii pentru spații de coworking este corelat cu dinamica sectorului de tehnologie și a start-up-urilor. 70% dintre clienții COS din acest segment provin din aceste sectoare.
COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit-out* și pionier al acestui segment în România, raportează venituri de peste jumătate de milion (0,6 milioane) de euro doar din închirierea spațiilor de coworking, pe fondul creșterii accelerate a segmentului. 70% din veniturile totale pe segmentul de coworking au fost generate de Stables, spațiul deținut de COS în Cluj-Napoca.
Stables este un spațiu de aproape 1.000 mp, inaugurat de COS în 2020, care ocupă 2 etaje ale unei clădiri construite în urmă cu 200 de ani, convertită dintr-o facilitate de producție într-un spațiu de birouri modern, în urma unei investiții de 750.000 de euro. Capacitatea spațiului este de 86 de locuri destinate birourilor private, 16 birouri individuale și 20 de locuri hot-desk, o zonă pentru socializare, 5 săli de ședințe și un centru de conferințe. Stables servește, de asemenea, drept sediu și showroom pentru activitatea de fit-out COS în zona de nord-vest a țării, unde este principalul jucător pe piața serviciilor de proiectare și construcție.
COS raportează un grad de ocupare de 95% pentru Stables la sfârșitul anului 2023, în creștere cu 15 puncte procentuale față de aceeași perioadă din 2022. În medie, aproximativ 95% dintre clienți consideră că designul are un impact pozitiv asupra productivității și creativității lor, apreciază confortul și ergonomia spațiului și sunt de părere că Stables este un partener de încredere.
Contrar estimărilor generale de piață, potrivit cărora cererea pentru spații de coworking din Cluj provine preponderent din segmentul freelancerilor - și nu cel al companiilor, 75% din veniturile Stables provin de la companii cu o prezență solidă pe piață sau de la mari corporații.
"În doar 4 ani de activitate la Cluj, am reușit să poziționăm brandul Stables drept unul de referință pentru spațiile de coworking. Un diferențiator clar pentru Stables pe piață este grija pe care o acordăm clienților noștri, dincolo de serviciile oferite, designul vibrant și spiritul de comunitate pe care îl inspiră spațiul. După cei 26 de ani de experiență solidă în design și în business-ul de birouri acumulați de COS în România, pionieratul în acest nou segment de coworking este un pas firesc înainte pentru noi." declară Marius Marza, Director Național de Vânzări COS și Managing Partner Stables.
Potrivit datelor interne COS, cererea tot mai mare de spații de birouri de coworking este corelată cu dezvoltarea constantă a segmentului de tehnologie și a start-up-urilor, companiile aflate la început de drum preferând să se orienteze către birouri comune și spații de coworking, care permit dezvoltarea ulterioară a afacerii.
În 2023, portofoliul de clienți ai Stables, a provenit in proporție de 70% din segmentul start-up-urilor și al tehnologiei. Portofoliul extins Stables include clienți din sectoare precum tehnologia informației (IT), transporturi, servicii juridice, infrastructură inteligentă, servicii creative, marketing, comerț electronic, arhitectură, segmentul bancar și imobiliare. Portofoliul de clienți Stables include companii precum Datacor, Kinaxis, ComputaCenter, BNP Paribas, Picsart, Speedwell, Evo Marketing, Studio Contextual, ICG și alții.
Conform datelor interne COS, suprafața totală de spații de birouri de coworking din Cluj s-a dublat în ultimii 2 ani și urmează tendințele globale de creștere. Deși, în prezent, piața nu evoluează în același ritm ca în anii trecuți, aceasta continuă să crească mai rapid decât alte componente ale pieței de birouri, apreciază specialiștii COS.
Lansat în 2020, Stables oferă un mediu de coworking premium, adaptat pentru antreprenori și companii multinaționale, un spațiu de evenimente pentru comunitate și un showroom pentru proiectele proprii de design interior și construcții realizate de COS. În prezent, numărul angajaților clienților care folosesc spațiul este de peste 150 de persoane în regim hibrid, cu o medie de aproximativ 75 de persoane care vin la birou în fiecare zi. Stables are o capacitate totală de 122 de locuri, într-un spațiu de 1.000 mp.
"Această dinamică arată în mod clar potențialul de creștere al segmentului, iar noi continuăm să ne concentrăm pe dezvoltarea unei comunități de coworking diversificate, pe organizarea de evenimente atractive, precum și pe proiectele noastre de design interior și construcții.", adaugă Marius Marza.
Activ pe piața locală din 1998, COS [Corporate Office Solutions] este unul dintre cei mai mari furnizori de soluții de amenajare complete pentru spații interioare din România și activează pe întregul spectru al segmentelor relevante de piață: segmentul spațiilor de birouri, industriale (amenajări interioare în parcuri logistice și facilități industriale), al ospitalității (hoteluri, restaurante), al sănătății (interioare pentru clinici și spitale) și cel educațional (școli private și publice). COS deține în prezent 4 birouri naționale, dintre care 2 sunt dedicate segmentului de coworking și serviciilor de închiriere de birouri, MASIA (București) și Stables (Cluj). COS a ajuns la un volum total de peste 2.850 de clienți și peste 20.000 de proiecte. COS are parteneriate solide si de lungă durată în România cu furnizori precum Steelcase și Interface, lideri internaționali pe segmentele de mobilier, respectiv soluții pentru pardoseli profesionale, dar și cu producători locali.
Acționarul majoritar COS este fondul de investiții SARMIS Capital.
* fit-out = termen care descrie activitatea de furnizare de soluții integrate de consultanță, concept, proiectare, furnizare și/sau producție de mobilier și amenajarea completă a spațiilor interioare.