Gătitul acasă rămâne o practică des întâlnită în multe gospodării din România. 76% dintre români sunt de părere că acest obicei nu va dispărea în următorii 20 de ani, arată studiul „Cum se raportează românii la gătit”, realizat de iVox și AGRICOLA. Cu toate acestea, datele confirmă că bărbații se implică mai puțin în activitățile de gătit ale unei familii în comparație cu femeile.
Conform cercetării realizate în perioada 4-17 iunie 2024, peste 80% dintre români au declarat că mâncarea gătită acasă este mai gustoasă decât cea cumpărată, în timp ce mai puțin de 19% apreciază mâncarea cumpărată ca fiind la fel de bună ca cea pregătită în casă. Referitor la specificul preparatelor, românii preferă să gătească rețete tradiționale (88%), urmate de specialități din bucătăria internațională (35%) și de preparate vegane sau vegetariene (11%).
„La Agricola suntem păstrătorii tradițiilor și ai gusturilor de altădată. Așadar, apreciem preferința românilor pentru gătitul acasă și ne bucurăm că avem ocazia să le oferim produse de cea mai bună calitate, cu care pot pregăti simplu și rapid rețete gustoase, dar adaptate vremurilor în care trăim. Ne dorim ca gătitul să nu mai fie perceput ca o activitate dificilă sau care consumă mult timp. Cu ingredientele potrivite, fiecare poate deveni chef în propria bucătărie, iar gătitul se transformă astfel într-o activitate incluzivă, la care participă toți membrii familiei”, a declarat Cristian Călin, Managerul de Relații Publice și Comunicare al grupului Agricola.
Gătitul rămâne un atribut feminin
Peste 90% dintre români au declarat că, în familiile din care provin, mamele erau cele care se ocupau de gătit și de asigurarea meselor. Peste 28% dintre femei își amintesc că în copilărie și în adolescență erau implicate în mod frecvent în activitățile legate de prepararea meselor, comparativ cu 17% dintre bărbați. Deși în copilărie părinții nu îi implicau cu regularitate în activitățile din bucătărie, în prezent aproape 95% dintre români afirmă că un copil are de câștigat dacă participă la sarcinile ce țin de prepararea mesei, indiferent dacă este fată sau băiat.
25% dintre femeile chestionate în studiu au afirmat că se ocupă de gătit zilnic, față de doar 18% dintre bărbați. În timp ce 8% dintre bărbați nu gătesc deloc pe parcursul unei săptămâni, procentul femeilor din aceeași categorie este de doar 2%. Referitor la expertiza în bucătărie, femeile consideră că au un nivel avansat de competență (32%), respectiv intermediar (52%), în comparație cu bărbații care doar 16.5% se declară avansați și 48% intermediari.
„Cu numeroase implicații emoționale, familiale, economice, socio-culturale și de sustenabilitate de mediu, gătitul acasă va rămâne o practică comportamentală complexă, stabilă în timp, fiind strâns legată de nevoi universal umane de siguranță emoțională, confort, predictibilitate și stabilitate, împlinire și utilitate personală, apartenență familială și culturală. Cu toate acestea, faptul că femeile sunt în continuare responsabile de această activitate, reflectă o societate cu caracteristici tradiționale din perspectiva rolurilor și sterotipurilor de gen, a dinamicilor familiale și așteptărilor culturale. Femeilor din România le-au fost istoric atribuite rolurile tradiționale de îngrijire a gospodăriei, gătit și creștere copii. Chiar și în prezent, în medii urbane și educate, poate fi încă identificată așteptarea ca femeile să preia cu prioritate aceste responsabilități domestice, adesea la pachet cu roluri profesionale și educaționale complexe.
În familiile în care copiii asistă în procente atât de semnificative la realități domestice, inclusiv gătitul, gestionate aproape în exclusivitate de femei, probabilitatea internalizării acestor roluri și perpetuarea acestor stereotipuri de gen este una foarte ridicată. Astfel, așteptările gender specifice sunt transmise de la o generație la alta, chiar dacă, din perspectiva dezvoltării profesionale și a independenței financiare, tot mai multe femei au generat salturi semnificative făcând dovada unor resurse de dezvoltare profesională, economică și educațională, cu nimic diferite calitativ de cele ale bărbaților”, explică Diana Stănculeanu, Psihoterapeut, specialist în sănătatea emoțională a copilului și a familiei.
Sănătatea pe primul loc
Cele mai importante motive pentru care românii aleg să gătească acasă sunt sănătatea (87%) și reducerea cheltuielilor (75%). Gătitul acasă este văzut și ca o modalitate de a petrece timp cu familia și de a îmbunătăți relațiile (51%), de a dezvolta creativitatea (36%) și de relaxare (38,5%).
Deși românii asociază gătitul cu sentimente pozitive precum bucurie (52,7%), iubire (39%) și relaxare (52%), cei mai mulți consideră că lipsa timpului (64%) și oboseala (48%) sunt factorii care îi împiedică să gătească mai des.
La începutul acestui an, AGRICOLA a dat startul unei noi campanii de comunicare sub genericul „bucătari necelebri”- o „odă” adresată bucătarilor de acasă: mamelor, bunicilor, taților, mătușilor și tuturor celor care muncesc în bucătărie, după orele de serviciu, pentru a le oferi celor dragi cele mai gustoase preparate, pregătite cu multă dragoste, devotament și - evident - cu cele mai bune ingrediente.
*Studiul despre obiceiurile de gătit ale românilor a fost realizat de iVox la solicitarea Agricola, în perioada 4-17 iunie 2024. Sondajul a fost aplicat pe un eșantion de 1105 persoane, bărbați și femei, din mediul urban și rural. Studiul este reprezentativ la nivel național.