Începe a șaptea ediție a Caravanei Akademia Kinderland.
Asociația Plan B lansează astăzi școala mobilă de alimentație sănătoasă, Caravana Akademia Kinderland, dezvoltată în colaborare cu Kaufland România pentru al șaptelea an consecutiv. Desfășurată, în acest an, sub deviza „Mâncăm deștept, gândim sănătos”, caravana îi invită pe copii să ia parte la o experiență antrenantă de joc educativ, plin de ghicitori și mistere, în primul escape room pe tema nutriției: „Secretul bucătarului vrăjitor”.
Caravana Akademia Kinderland va debuta la București, în parcarea Kaufland Odăi (șos. Alexandriei 152), unde va rămâne până duminică, 21 iulie. Urmează alte 4 orașe pe parcursul verii: Giurgiu (24- 30 iulie), Călărași (2-8 august), Slobozia (11-17 august) și Mangalia (20-26 august). Intrarea este liberă și se face în grupuri de maximum 6 persoane. La activitățile Akademiei Kinderland pot participa copii cu vârste între 5 și 12 ani. În București, pentru a evita temperaturile ridicate, programul caravanei este de la 08:00 la 14:00, iar în restul orașelor caravana va fi deschisă în intervalul 10:00 – 18:00.
Educație distractivă în primul escape room nutrițional
Escape room-ul „Secretul bucătarului vrăjitor” este construit pornind de la o intrigă captivantă, în care bucătarul vrăjitor ține ascunsă formula farfuriei ideale pentru a cuceri lumea cu rețetele lui nesănătoase. Copiii trebuie să o găsească și să evadeze din bucătăria vrăjitorului înainte ca acesta să se întoarcă și să îi descopere. Jocul este structurat în 3 secțiuni: Grădina vitaminelor, Cămara carbohidraților și Bucătăria proteinelor. În fiecare spațiu, copiii trebuie să găsească cheile cu ajutorul cărora vor descifra puzzle-ul la final și vor afla astfel Secretul Farfuriei Ideale.
„Așteptăm cu nerăbdare să vedem reacția copiilor după această lecție distractivă, care le va întări înțelegerea că alimentația echilibrată este foarte importantă pentru corpul și mintea lor. Aceste lucruri se pot învăța cel mai bine prin joacă și prin experiență senzorială nemijlocită, care le va arăta copiilor concret care sunt pericolele alimentației nesănătoase și le va stimula imaginația astfel încât să găsească singuri soluția, ghidați de joc. Ne bucurăm enorm că, prin susținerea Kaufland România, putem continua povestea Caravanei pentru al șaptelea an printr-o propunere atât de atractivă pentru copii”, spune Raluca Costache, Project Manager Plan B.
Cei mici vor fi îndrumați de trainerii Akademiei Kinderland prin zonele decorate atractiv, unde vor putea să învețe cum funcționează corpul uman în raport cu mâncarea, cum se combină corect alimentele, unde se ascunde zahărul sau ce trebuie să bem pentru a ne hidrata corespunzător. „Detectivul de zahăr”, „Farfuria ideală”, „Super eroul K” sunt câteva dintre jocurile pe care copiii le vor descoperi, alături de multe module informative, ca „Piramida alimentară” sau „Fii atent la ce bei”.
„Pentru Kaufland România promovarea unei nutriții echilibrate este fundamentală. Suntem bucuroși să lansăm cea de-a 7-a ediție a Caravanei Akademia Kinderland, un proiect drag nouă, care continuă să străbată țara pentru a le oferi copiilor o experiență unică și educativă. Prin escape room-ul „Secretul bucătarului vrăjitor”, ne dorim să le arătăm celor mici cât de important este să mănânce ponderat. Credem că educația nutrițională poate fi atât distractivă, cât și captivantă. Vrem ca ei să învețe, prin joc, despre combinațiile corecte de alimente și beneficiile unei alimentații sănătoase. Îi invităm pe cei mici să ne viziteze în parcările magazinelor Kaufland pentru o activitate educativă și plăcută, ideală pentru vacanță”, declară Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
Specialiștii atrag atenția asupra importanței nutriției corecte încă de la vârste mici
Programul derulat de Kaufland România și Asociația Plan B sprijină părinții în eforturile de a-i ajuta pe cei mici să deprindă obiceiuri sănătoase, cu impact pe termen lung în starea de sănătate și dezvoltarea armonioasă. 65% dintre copiii cu vârsta până la 14 ani consumă dulciuri zilnic, în timp ce 43% consumă băuturi carbogazoase o dată pe săptămână sau mai des, potrivit sondajului național privind comportamentul alimentar al copiilor, realizat de Kaufland România și Plan B.
„Mă bucur că pot fi alături și în acest an de proiectul Caravana Akademia Kinderland. Inițiativele de educație nutrițională corectă este esențial să fie desfășurate pe termen lung și în mod constant astfel încât din ce în ce mai mulți copii și părinți să adere la principiile unei alimentații sănătoase. Iar când aceste principii sunt învățate prin joc și creativitate crește gradul de asimilare și reținere a informațiilor. Doar în acest mod putem contribui la o stare de bine mai bună a generațiilor viitoare”, adaugă Dr. Șerban Damian, nutriționist.
AKADEMIA KINDERLAND, disponibilă și sub formă de aplicație mobilă
Copiii pot regăsi jocurile din cadrul Akademiei Kinderland și în format virtual, sub forma unei aplicații care poate fi descărcată gratuit pe tablete și smartphone din AppStore și Google Play. De asemenea, cei mici se pot juca și pe laptop sau desktop accesând www.akademiakinderland.ro.
Din 2018, Akademia Kinderland oferă acces la educație nutrițională pentru copiii din întreaga țară. Caravana jocurilor despre alimentație sănătoasă a ajuns în 30 de orașe, unde peste 60.000 de copii au beneficiat până în prezent de informații care i-au ajutat să-și construiască obiceiuri alimentare corecte.
CALENDARUL CARAVANEI AKADEMIA KINDERLAND, ediția 2024:
- 15 – 21 iulie - București, Kaufland Odăi, șos Alexandriei 152
- 24 – 30 iulie - Giurgiu, Kaufland Centru, bl. Mihai Viteazu nr 4A
- 2– 8 august – Călărași, Kaufland, str. Eroilor nr 49B
- 11 – 17 august – Slobozia, Kaufland, șos. București-Constanța nr. 3F
- 20 – 26 august – Mangalia, Kaufland Rezidențial Coloniști, str. General Vârtejean nr 1.
Misiunea Asociației pentru Responsabilitate Socială PLAN B este crearea și implementarea de soluții concrete și durabile care să genereze o educație eficientă, de calitate și incluzivă, potrivită tuturor copiilor și tinerilor din România. Proiectele de responsabilitate socială inițiate de PLAN B, din 2016, sunt centrate în jurul a 3 Direcții: Informare, educație și integrare sociale, Sănătate, mediu și Calitatea Vieții și Intervenții în situații de urgență.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.550 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați de angajați și o rețea care a ajuns în prezent la 181 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari.
Kaufland angajează persoane cu dizabilități la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe cariere.kaufland.ro - unde este disponibilă lista posturilor vacante, prin e-mail la [email protected] sau la numărul de telefon 021.9132.