Romanian Influencer Awards își face debutul alături de cel mai așteptat eveniment din România dedicat promovării pe platformele creatorilor de conținut, Influencer Marketing Conference.
Competiția își propune să celebreze creativitatea și implicarea creatorilor de conținut din România, care inspiră comunitățile lor online prin autenticitate și pasiune. Romanian Influencer Awards își dorește să devină un punct de referință anual în industria social media, punând în lumină talentele autohtone care au un impact semnificativ asupra audiențelor lor.
Nominalizările pentru Romanian Influencer Awards au fost selectate cu atenție, țînând cont de activitatea celor mai influenți creatori de conținut locali și colaborările acestora cu brand-urile. Selecția, realizată în colaborare cu agenția de publicitate Starcom, a evaluat prezența în social media, impactul asupra publicului și implicarea în capaniile brandurilor. Criteriile de selecție au inclus relevanța conținutului, calitatea interacțiunilor și impactul în campaniile de marketing. Astfel, au fost propuși creatorii care au demonstrat că pot avea un rol important în industria marketingului și în comunitatea lor deopotrivă.
„Suntem încântați să lansăm Romanian Influencer Awards, o competiție care recunoaște munca și dedicarea influencerilor români, ce contribuie la formarea opiniilor și dau tendințele în mediul online. Acești creatori de conținut merită să fie promovați pentru eforturile de a aduce valoare comunităților lor,” spune Cristian Manafu, Organizator Influencer Marketing Conference & Romanian Influencer Awards.
„De 12 ani realizăm InfluenceMe, primul și singurul studiu al industriei de comunicare din România, care documentează evoluția influencer marketing-ului dintr-o perspectivă holistică. Anul acesta, mai mult ca oricând, am simțit nevoia că lansarea studiului să fie urmată de o gală care să premieze eforturile industriei și ale creatorilor de conținut, aducând în lumina reflectoarelor oamenii care chiar și-au pus amprenta în dezvoltarea industriei de comunicare. Rolul premiilor este de a aduce o anumită rigoare în procesul de evaluare a fenomenului și, poate cel mai important, de a pune bazele unor repere etice, estetice”, Andreea Lupu, Strategy & Innovation Director, Starcom România, parte din Publicis Media Groupe.
Romanian Influencer Awards include un total de 13 categorii, fiecare menită să evidențieze talentele din diverse domenii ale social media:
- Best Fashion & Beauty Influencer
- Best Travel Influencer
- Best Foodie Influencer
- Best Tech Influencer
- Best Education Influencer
- Best Lifestyle Influencer
- Best Family & Parenting Influencer
- Best Health & Wellness Influencer
- Best Automotive Influencer
- Best Social Responsibility Influencer
- Best Celebrity Influencer
- Influencer Marketing Leader
- Influential Brand Partner
Anul acesta, 11 dintre categorii sunt deschise votului public, până pe 5 septembrie, iar gala de premiere va avea loc pe 19 septembrie la Hotel JW Marriott din București. Regulamentul, lista completă a categoriilor și jurații sunt disponibile pe www.influencerawards.ro.
Romanian Influencer Awards este un eveniment organizat cu implicarea Starcom România.
Agenția Starcom este parte din cea mai mare rețea de media din lume, Publicis Media Groupe. Înființată în 2000, Starcom este prima agenție de media din România premiată la Cannes, dar și alte festivaluri, precum Eurobest, Ad’Or, Golden Drum, Effie și Webstock. Cu o experință de aproape două decenii în industria românească de comunicare, Starcom pune la dispoziția clienților săi specializări diverse, precum Consumer Understanding, Inovație, Digital, Planning, Buying sau Proiecte Speciale.