Agențiile de turism din Turcia și din România s-au reunit la București pe data de 1 octombrie, în cadrul evenimentului organizat de Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA) cu sprijinul Turkish Airlines. Aproximativ 70 de agenții de turism care operează în România au participat prin reprezentanții lor la un eveniment de prezentare a obiectivelor turistice din Turcia, desfășurat la Grand Hotel Bucharest. În cadrul întâlnirii, au fost prezentate locațiile destinate atât turismului cultural cât și celui religios. După discursurile de deschidere a avut loc o sesiune de networking.
Turcia, o destinație în creștere pe piața turismului românesc
Özgür Kıvanç Altan, Ambasadorul Republicii Turcia de la București, a declarat că numărul turiștilor români care vin în Turcia crește în fiecare an. Dacă anul trecut Turcia a fost vizitată de un total de 990.005 turiști români, anul acesta după primele opt luni au fost înregistrați 883.313.
„Țările noastre împărtășesc o legătură profundă, nu doar în termeni de proximitate — 50 de minute de Istanbul și 100 de minute de Antalya — ci și, cum îmi place să spun, suntem apropiați „în suflet” și „în inimă”. Această apropiere este unul dintre motivele pentru care atât de mulți turiști sunt atrași de Turcia. Întâlnirea de astăzi subliniază legăturile profunde dintre națiunile noastre și sunt încrezător că vom continua să le consolidăm”, a spus domnul Özgür Kıvanç Altan, Ambasadorul Republicii Türkiye la București
Se estimează că numărul turiștilor români care vor vizita Turcia va depăși cifra de un milion o sută de mii până la sfârșitul anului în curs.
Regulamentul care permite cetățenilor români să intre în Turcia doar cu documentele de identitate în scopuri turistice a intrat în vigoare pe data de 21 mai 2024. Datorită acestei facilități de călătorie, se așteaptă o creștere semnificativă a numărului de turiști din România în anii următori.
Promovarea diferitelor destinații
La evenimentul la care au participat reprezentanții sectorului turistic din Turcia și oficiali ai Agenției pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia, au fost prezentate oportunitățile turistice din Cappadocia și Istanbul, precum și oportunitățile care se regăsesc și în destinații mai puțin cunoscute din Turcia, precum Ruta celor Șapte Biserici.
Agențiile de turism nu doar din București, ci și din diverse orașe din România au avut ocazia să se întâlnească și să stabilească parteneriate cu reprezentanți importanți ai turismului din Turcia în cadrul evenimentului.
Premiu de călătorie pentru agenții
În urma tombolei organizate în cadrul evenimentului, șase reprezentanți ai agențiilor au câștigat dreptul de a participa la o excursie de familiarizare care va avea loc în Turcia în luna noiembrie. În cadrul acestei excursii organizate cu sprijinul Turkish Airlines, va fi vizitată Ruta celor Șapte Biserici, considerate drept primele șapte biserici ale creștinismului.