Premiile SHARE Architecture sunt o competiție internațională prestigioasă care onorează proiectele sustenabile, evidențiind atât realizările individuale, cât și influența în creștere a Europei de Est în peisajul arhitectural global. Refugiul Scara cu acoperiș solar Metigla a fost desemnat câștigător la categoria „SPORTS & WELLBEING”, un exemplu remarcabil de arhitectură contemporană pentru protejarea drumeților și exploratorilor montani. Creat de Empatic Architecture Studio, adăpostul a fost conceput să reziste condițiilor aspre de la altitudini înalte (2.146 m) și să ofere un spațiu sigur pentru cei care traversează traseele dificile din Făgăraș. Simbioza dintre natură și arhitectura modernă este accentuată de acoperișul solar Metigla, un sistem inovator care aduce independența energetică, atât de necesară în această zonă greu accesibilă. Având în vedere specificul zonei montane, unde metodele tradiționale de construcție și alimentarea cu energie electrică este imposibilă, Metigla a venit cu soluția unui acoperiș prefălțuit cu module fotovoltaice integrate, un sistem durabil, rezistent și cu nevoi minime de întreținere, care asigură protecția și necesarul de energie electrică pentru toți iubitorii de munte ce vizitează zona.
De asemenea, tot cu sprijinul Metigla, un nou refugiu montan prinde contur, de data aceasta în Munții Țarcu. Noua construcție va fi atât adăpost pentru montaniarzi, cât și bază pentru echipa Salvamont Caraș-Severin. Realizat pe o structură metalică solidă, el este îmbrăcat în panouri termoizolante cu miez din vată minerală bazaltică (MW), cu grosimea de 80 mm, în nuanța Gri Antracit, livrate de Metigla. Aceste materiale asigură nu doar un aspect modern, ci și o izolație eficientă în condițiile extreme de munte. Metigla sponsorizează și în acest caz, instalarea unui acoperiș solar cu o putere de 5 kW, care va oferi atât protecție, cât și energie verde pentru noul refugiu Șcheiu.
Metigla este o afacere de familie pornită în urmă cu 40 de ani în Belgia, iar pe piața din România este prezentă din anul 2000. Metigla este dedicată construirii de parteneriate durabile și furnizării de soluții complete de acoperire a oricărui tip de construcție din România și din Europa. Creșterea organică și continuă a portofoliului de produse și servicii se bazează pe inovație, calitate premium, pasiune și sustenabilitate.
Metigla oferă soluții pentru închideri metalice de cea mai înaltă calitate, pentru proiecte industriale, rezidențiale, dar și pentru fațade și drenaj al apei pluviale de pe acoperișuri.