Danone România s-a alăturat susținerii centrelor de zi E.G.A.L. dezvoltate de Societatea Națională de Cruce Roșie, susținând continuarea activității din acest an al celor cinci centre de zi E.G.A.L. din Babadag, Botoșani, Craiova, Alexandria și Lupeni, printr-o investiție de 100.000 de euro.
Centrele E.G.A.L. oferă copiilor din comunități vulnerabile o masă caldă în fiecare zi, un loc de dezvoltare și învățare și ajutor social.
Complementar acestui demers, Danone România a inițiat și un parteneriat între Societatea Națională de Cruce Roșie din România și Asociația SAMAS − prin programul Sănătos de mic, cu scopul de a introduce componenta de educație nutrițională pentru o viață sănătoasă în rândul copiilor și familiilor în două dintre comunitățile E.G.A.L, cele din Babadag și Lupeni. Acest proiect, denumit „Sănătoși în mod E.G.A.L”, prevede formarea de specialiști în nutriția sănătoasă a preșcolarului din rândul cadrelor didactice din grădinițe, organizarea de ateliere de nutriție pentru părinți și copii, precum și desfășurarea unui cros pentru copiii din aceste comunități.
În cadrul proiectului „Sănătoși în mod E.G.A.L.”, până în prezent, 21 de cadre didactice din Babagad și Lupeni au fost formate în nutriția sănătoasă a preșcolarului și au primit un manual cu 10 lecții interactive, pentru a fi introduse în curriculumul școlar și predate copiilor din comunitate. De asemenea, au fost organizate ateliere de nutriție, pentru părinți și copii, în centrele E.G.A.L. din Babadag și Lupeni, la finalul cărora participanții au primit câte un coș cu produse oferite de Danone România și PENNY România. Anul acesta 200 de copii din comunitățile din Babadag și Lupeni au participat la crosul Sănătoși în mod E.G.A.L, desfășurat simultan, în luna octombrie, în ambele localități, cu sprjinul autorităților locale.
„În condițiile în care în România peste 40% dintre copii sunt supraponderali sau obezi, iar aproape 40% dintre copii trăiesc în risc de sărăcie și excluziune socială, programele de prevenție în sănătate, printr-o alimentație corectă și mișcare, sunt absolut necesare. La nivelul comunităților defavorizate însă, ajutorul nu se poate opri la educație. Copiii și familiile lor au nevoie și de un sprijin material: o masă caldă, oferită zilnic sau chiar produse. De aici a apărut ideea de parteneriat între Danone, Societatea Națională de Cruce Roșie din România și programul Sănătos de mic derulat de Asociația SAMAS, parteneriat căruia i s-a alăturat și PENNY România.”, a declarat Cristina Bîcîilă, Manager Sustenabilitate Danone, Regiunea Centrală și de Est a Europei.
Cea mai performantă fabrică Danone din Europa aniversează 25 de ani de producție locală anul acesta. Danone România folosește lapte 100% românesc care provine de la gospodari și fermieri români și asigură produse lactate pentru piața locală, dar și pentru alte 14 țări europene. Aniversarea subliniază contribuția semnificativă a companiei la dezvoltarea economică și socială a României.
Alături de Asociația SAMAS a inițiat „Sănătos de mic”, un program cu impact social pe termen lung. Lansat în 2017, cu scopul de a preveni riscul de obezitate infantilă, în cadrul programului au participat deja peste 30% dintre grădinițele publice și au fost implicați peste 60.000 de copii și 300.000 de părinți.
Cea mai performantă fabrică Danone din Europa aniversează 25 de ani de producție locală anul acesta. Danone România folosește lapte 100% românesc, care provine de la gospodari și fermieri români, și asigură produse lactate pentru piața locală, dar și pentru alte 14 țări europene. Acest parcurs a fost definit de investiții constante, inovație continuă și preocupare pentru calitatea produselor, susținând permanent comunitățile în care activează. Aniversarea subliniază contribuția semnificativă a companiei la dezvoltarea economică și socială a României, rămânând fidelă misiunii de a aduce sănătate prin produsele sale consumatorilor.
În 2015, Crucea Roșie Română a pus bazele a cinci centre de zi – numite centre E.G.A.L. – în zone defavorizate din țară, precum Babadag, Botoșani, Craiova, Alexandria și Lupeni. Centrul E.G.A.L. înseamnă Educație, Generozitate, Abilități și Libertate pentru copiii care au nevoie de șanse egale la o viață normală. Centrele de zi E.G.A.L. înființate de Crucea Roșie Română încearcă să le arate acestor copii nevoiași adevărata normalitate. În fiecare centru, 50 de beneficiari – copii, tineri și părinții acestora – sunt incluși zilnic într-un program integrat de dezvoltare, desfășurat cu sprijinul voluntarilor. Copiii și tinerii din aceste centre de zi beneficiază zilnic de o masă caldă și de ajutor la teme și participă la sesiuni de dezvoltare a abilităților de viață.
Din 2013, SAMAS activează în domeniul prevenției și al educației pentru sănătate. Activitatea organizației este dedicată profesioniștilor din domeniul sănătății și părinților, deopotrivă. Cele 2 mari programe ale Asociației SAMAS sunt: Educație Perinatală pentru părinți în primele 1000 de zile ale copiilor și Sănătos de mic – programul național de educație nutrițională pentru preșcolari, dezvoltat împreună cu Danone România, menit să reducă riscul de obezitate infantilă și să creeze bune obiceiuri alimentare din primii ani de viață. În cadrul acestui program au participat deja peste 30% dintre grădinițele publice și au fost implicați 55.000 de copii și aproape 300.000 de părinți.