Conf. Univ. Dr. Ebru Fatma Fındık, cadru didactic la Departamentul de Istoria Artei al Universității Hatay Mustafa Kemal, a oferit informații despre lucrările de excavare de la biserică și a declarat:
„În cadrul proiectului Moștenire pentru viitor al Ministerului Culturii și Turismului din Turcia, lucrăm în interiorul structurii de 20 de metri lungime amplasată pe două etaje și care mărginește curtea bisericii pe partea de sud.”
Conf. Univ. Dr. Ebru Fatma Fındık a continuat:
„În timpul forajului din interiorul structurii, am descoperit un sarcofag surpriză. Acest exemplar, parte a grupului de sarcofage nedecorate, este realizat din piatră locală și are un acoperiș boltit și ușor ridicat. Capacul care formează o proeminență semicirculară pe latura îngustă, are și un mâner. Partea subterană a sarcofagului, care măsoară aproximativ 2 metri lungime, este estimată la 1,5-2 metri înălțime. Conform evaluărilor inițiale, similaritatea sa cu tipurile de sarcofage din regiune este izbitoare. În plus, înainte de a ajunge la sarcofag, au fost descoperite numeroase fragmente de lămpi de ulei din teracotă și oase de animale.”
În încheiere Conf. Univ. Dr. Ebru Fatma Fındık a subliniat:
„Credem că am întâlnit pentru prima dată un sarcofag descoperit intr-un sit. Faptul că un sarcofag a fost descoperit foarte aproape de biserica despre care se crede că adăpostește mormântul Sf. Nicolae ne încântă enorm. În cadrul proiectului, vom fi bucuroși să finalizăm excavarea și restaurarea zonei unde se află sarcofagul și să contribuim astfel la turismul țării noastre.”
Deși Moș Crăciun este adesea ilustrat călătorind prin lume într-o sanie trasă de reni, locurile unde s-a născut și a trăit Sfântul Nicolae sunt coasta mediteraneană, scăldată de soare, a Anatoliei. Compasiunea sa profundă pentru copii a inspirat figura Moșului, un bătrân simpatic despre care se crede că aduce daruri copiilor.
Sfântul Nicolae s-a născut în jurul anului 300 d.Hr. în orașul lician Patara, fiind singurul copil al unui bogat negustor de grâu. Puține detalii se cunosc despre viața lui Nicolae, dar legendele sunt numeroase. Se crede că a făcut minuni încă de la o vârstă fragedă. O legendă povestește cum a supraviețuit după ce a fost prins sub dărâmăturile unei biserici în tinerețe. Minunile sale au continuat și în viața de adult, cu povești fabuloase care afirmă că a oferit în secret zestrea pentru trei fete tinere, aruncând bani prin fereastra sau coșul lor, a salvat o navă de la naufragiu și chiar a readus la viață trei copii decedați.
Cunoscut drept patronul copiilor și al marinarilor, Sfântul Nicolae a părăsit orașul său natal, Patara, după câțiva ani și s-a stabilit în apropierea orașului Myra. Cunoscută astăzi ca Demre, a fost capitala civilizației liciene pentru o vreme și un centru episcopal. Sfântul Nicolae a slujit ca episcop al Myrei (actual Demre), făcând minuni și lăsând o moștenire de bunătate și credință.
Astăzi, Myra întâmpină vizitatorii cu mormintele săpate în stâncă din perioada liciană și cu teatrul intact din perioada romană. Se crede că Sfântul Nicolae a murit la vârsta de 65 de ani, pe 6 decembrie 343 d.Hr., în Myra. Myrienii îndurerați au construit o biserică pentru a-i onora amintirea sfântă și l-au îngropat într-un sarcofag care a devenit locul său de odihnă final.
Totuși, biserica, pe ale cărei ziduri sunt ilustrate minunile Sfântului Nicolae, a fost ulterior distrusă de un cutremur și raiduri, fiind reconstruită ca o biserică cu cupolă în secolul al IX-lea. Următoarea restaurare majoră a bisericii a fost realizată în 1042 de împăratul roman de răsărit Constantin al IX-lea și soția sa, Zoe. Datorită acestor eforturi, Biserica Sf. Nicolae este astăzi unul dintre cele mai fine exemple de arhitectură romană din Orientul Mijlociu.
Biserica, care se află pe Lista Tentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO din 2000, este și unul dintre cele mai importante locuri creștine din Turcia, fiind vizitată anual de mii de pelerini.