A cincea ediție a Economist Romanian Business & Investment Roundtable are loc pe 18 martie, la București

A cincea ediție a Economist Romanian Business & Investment Roundtable are loc pe 18 martie, la București

Cea de-a cincea ediție a Conferinței ECONOMIST ROMANIAN BUSINESS & INVESTMENT ROUNDTABLE, intitulată „Creșterea competitivității, cheia unei Românii pregătite pentru viitor”, va avea loc pe 18 martie, la Hotel Sheraton, fiind organizată de Economist Impact Events, în parteneriat cu reprezentanții oficiali din Europa de Sud-Est, Hazlis & Rivas, și cu sprijinul partenerului local, Oxygen. Conferința va reuni invitați de renume din România și din străinătate, oferind un cadru dedicat dezbaterilor pe teme economice.

"Ne onorează să contribuim la facilitarea unor dialoguri valoroase între mediul privat și cel instituțional, și la identificarea unor soluții concrete pentru provocările economice actuale,  prin intermediul evenimentului anual pe care îl organizăm în parteneriat cu The Economist Impact Events și Hazlis & Rivas," a declarat Tereza Tranakas, CEO Oxygen.

La edițiile anterioare, evenimentul a reunit personalități marcante precum Martin Schulz, fost Președinte al Parlamentului European, Iulia Timoșenko, fost prim-ministru al Ucrainei, Sir David King, președintele al Climate Crisis Advisory Group.

Și în această ediție, Conferința ROMANIAN BUSINESS & INVESTMENT ROUNDTABLE va aduce în prim-plan reprezentanți de renume din mediul de afaceri și cel politic, care vor aborda teme actuale și de interes privind provocările economice locale și globale.

Evenimentele Economist Impact reunesc participanți din întreaga lume și lideri de opinie de renume mondial, în cadrul unor discuții structurate pe teme precum sustenabilitatea, comerțul, viitorul tehnologiei și al muncii. Aceste evenimente oferă corporațiilor, fundațiilor, ONG-urilor și guvernelor, o platformă prin care pot transmite mesaje importante unui public țintit și implicat, facilitând conexiuni și interacțiuni cu lideri de business din întreaga lume.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Oxygen

Fondata in 2008, Oxygen a devenit una dintre cele mai importante agentii de comunicare din Romania. Aceasta ofera servicii integrate de comunicare – Strategy, Brand Positioning & Engagement, campanii... vezi detalii »

Pozitii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related