Fundația Îmi Pasă, cu sprijinul INFORM, membră a AUSTRIACARD HOLDINGS şi Fundația FAN Courier, aduce mai aproape cărțile de elevii din întreaga țară, printr-un proiect dedicat lecturii și educației. Cu ajutorul partenerilor săi, organizația a sprijinit în 2024 peste 200.000 de copii, dotând bibliotecile a 1.000 de şcoli din comunități defavorizate cu 100.000 de cărți, oferindu-le acces la informație și materiale educative care să inspire curiozitatea şi dorința de a învăța.
6 din 10 școli nu au o bibliotecă…
Într-o realitate în care educația din România se confruntă cu provocări semnificative, 6 din 10 școli din mediul rural nu au o bibliotecă, iar 42% dintre elevi întâmpină dificultăți în interpretarea informațiilor, conform unui Raport Național privind nivelul de literație din România. Aceste statistici alarmante subliniază nevoia acută de sprijin în sistemul educațional.
Conform unui raport al Fundației World Vision România, 63% dintre profesori indică lipsa cărților moderne și interesante în școlile lor; dintre aceștia, 13% afirmă că nu au deloc astfel de cărți, iar 50% susțin că au foarte puține. Această situație este agravată de reducerea numărului de biblioteci școlare. În perioada 2015-2022, s-au închis peste 1.000 de biblioteci școlare, numărul acestora scăzând de la 7.119 la 6.022, conform datelor Institutului Național de Statistică.
Misiunea noastră
Fundația Îmi Pasă este devotată susținerii educației încă din 2005. De la început, ne-am dorit să fim alături de școlile și grădinițele din cadrul comunităților cu grad ridicat de vulnerabilitate.
Ținând cont de contextul social, în 2024 am lansat un nou proiect de anvergură. Cu ajutorul partenerilor noștri, INFORM și Fundația FAN Courier, ne-am propus ca în anul școlar 2023 - 2024 să dotăm 1.000 de școli și grădinițe care deservesc comunități defavorizate din România cu 100.000 de cărți actuale și alte materiale educative.
Am ajuns în fiecare județ din România
Am înființat multe rafturi cu cărți în școli și grădinițe din fiecare județ al țării. Ne-am bucurat să vedem răspunsurile pozitive ale cadrelor didactice, precum și dorința acestora de a fi beneficiari în acest proiect, mai ales că unele dintre aceste instituții nu au mai beneficiat de cărți noi de ani de zile.
Povestea continuă: Fundația Îmi Pasă și partenerii săi își propun să extindă proiectul, vizând alte 1.000 de școli și grădinițe și 100.000 de elevi. Continuăm să credem că accesul la cărți și educație poate transforma vieți.
Testimoniale din teren
“Au ajuns cărțile, încă de la începutul săptămânii. Mânuțele celor 22 de copii le răsfoiesc zilnic, ba chiar au început să fie și citite. Cel mai mult mi-a plăcut când un elev cu CES (tulburare kinestezică și deficit de atenție), a cărui atenție i-o cuceresc cu greu, a început să răsfoiască prin cartea despre astronauți, să-mi arate pozele și să-mi povestească ceea ce înțelegea el. Apoi mi-a spus: "Doamna, asta e cartea mea preferată, să mă ajutați să am grijă de ea". Azi, fetițele au improvizat un joc de rol în care, pe rând, erau bibliotecare și le împrumutau copiilor cărți povestindu-le despre importanța cititului.”, Școala Gimnazială Cordun, Neamț.
“Donația dumneavoastră nu doar că va avea un impact semnificativ, ci va contribui și la îmbunătățirea vieții elevilor. Când am deschis coletul, elevii și-au ales imediat o carte pe care nu au mai vrut să o lase din mână. Acest lucru este deosebit de important, având în vedere că este din ce în ce mai dificil să găsim titluri incitante care să-i motiveze pe elevi să citească”, Școala Gimnazială Poienile de Sub Munte, Maramureș.
“Dacă ceva pe lumea aceasta ar putea schimba lucrurile care nu merg bine sau ar modifica traiectoria unei vieți, aceasta ar fi educația prin lectură. Cărțile deschid minți, orizonturi noi, ferestre spre suflet, iar cel ce citește devine sigur și stăpân pe propria-i viață! Mulțumim pentru parteneriatul propus, pentru pachetul de cărți donat, pentru simplul fapt că v-ați gândit și la noi!”, Școala Gimnazială Ciocile, Brăila.
Încă de la înființare, în 2005, Fundația Îmi Pasă și-a propus ca misiune implicarea constantă în creșterea gradului de cultură și educație a comunității în care trăim.
Pentru grupul Octra Holding (Grupul din care Fundația face parte), responsabilitatea socială reprezintă o valoare adaugată atât pentru organizație cât și pentru societate. Astfel, până în momentul de față, la nivel de Grup, ne-am implicat preponderent în domeniul educației. Fundația Îmi Pasă a făcut sponsorizări către copii din zone defavorizate, a susținut diverse programe after school, s-a asociat în parteneriate cu Fundația Regina Maria, Asociația MAME, Asociația Autism Europa, Asociația INACO, Asociația Mâini Întinse, Asociația Zâmbetul Îngerilor.
INFORM este membră a AUSTRIACARD HOLDINGS AG ce valorifică peste 130 de ani de experiență în domeniul gestionării informațiilor, tipăririi și comunicațiilor, ce oferă clienților săi o experiență de utilizare transparentă și sigură. Compania oferă un portofoliu cuprinzător de produse și servicii, precum: soluții de plată, soluții de identificare, carduri inteligente, personalizare carduri, digitalizare și gestionarea securizată a datelor. ACAG are o forță de muncă globală de 2.500 de persoane și este listată la bursele din Atena și Viena sub simbolul ACAG.
Avem convingerea că educația, performanța și echitatea socială sunt pilonii care au forța de a schimba societatea în bine. Credem în bine și ne dorim să facem bine, și de aceea susținem proiecte și oameni ambițioși care au puterea de a construi căi spre succes. Credem cu tărie în egalitatea de șanse oferite tuturor și în faptul că, având resursele necesare, orice inițiativă de a face lumea un loc mai bun merită atenție. Fundația FAN Courier are misiunea de a conduce spre reușită cât mai multe proiecte cu impact social pozitiv.