Premieră pentru România: Constanța găzduiește Concours Mondial de Bruxelles, ediția dedicată vinurilor roze. Competiția internațională se va desfășura în martie

Premieră pentru România: Constanța găzduiește Concours Mondial de Bruxelles, ediția dedicată vinurilor roze. Competiția internațională se va desfășura în martie

Competiția internațională Concours Mondial de Bruxelles ajunge în România. Ediția din 2025 dedicată vinurilor roze a unuia dintre cele mai apreciate și influente concursuri de vinuri din lume va fi găzduită de Constanța. Competiția se va desfășura în regiunea viticolă Dobrogea între 28 – 30 martie.

Găzduirea Concours Mondial de Bruxelles în Constanța reprezintă o premieră în istoria vinului din România. Acesta este primul mare concurs internaţional de vinuri care alege țara noastră drept destinaţie pentru una dintre competiţiile sale.

Păstrând standardele ediţiilor anterioare şi la această ediţie organizarea competiţiei şi servirea vinurilor vor fi realizate cu aceeași rigoare. Degustările se vor desfăşura în orb, garantându-se un anonimat total al probelor, singurul indiciu prezentat fiind anul de recoltă. Jurizările vor fi făcute de către comisii mixte, formate din cinci sau şase juraţi.

Jurații au fost aleși cu cea mai mare atenție de organizatori, conform celor mai înalte standarde din industrie. De asemenea, acestora li se oferă posibilitatea să se calibreze înainte de fiecare sesiune de degustare şi vinurile sunt împărțite în serii cât mai omogene.

Pentru calculul rezultatelor, dar şi pentru analizarea consistenţei modului de jurizare, Concours Mondial de Bruxelles colaborează cu Institutul de Statistică din Louvain, Belgia.

„Este pentru prima dată când o competiţie de vinuri cu o asemenea notorietate şi dimensiune ajunge în România. Pentru prima dată vinul românesc are parte de o platformă globală de promovare, CMB fiind nu doar un simplu concurs, ci un eveniment recunoscut la nivel mondial, ce atrage o atenţie mediatică semnificativă.

Juraţii invitaţi să acorde medalii vinurilor participante, specialişti, comunicatori şi jurnalişti de vinuri, achizitori sau importatori de vinuri vor vizita câteva crame dobrogene, vor degusta vinuri româneşti şi vor savura gastronomia dobrogeană. Aceştia vor deveni automat ambasadori ai regiunii, comunicând Dobrogea şi implicit România pe canalele lor de comunicare”, a declarat Valentin Ceafalău, organizator.

„România este o ţară viticolă cu o tradiţie bogată şi o producţie importantă, însă la capitolul notorietate internaţională nu se bucură de recunoaşterea pe care ar merita-o. Cu toate că multe vinuri româneşti câştigă premii internaţionale, promovarea și poziționarea lor pe piețele internaționale reprezintă provocări serioase pentru România.

Organizarea CMB Rose Wines Session poate să reprezinte un prim pas în construcţia unui brand de ţară cu ajutorul vinului, acesta fiind unul dintre puţinele produse care poartă în ADN-ul său informaţii despre istoria, cultura, economia şi tradiţia locului său de naştere”, a adăugat Valentin Ceafalău, organizator.

 

 

Juriu internațional și analiză realizat cu ajutorul AI

Juriul internaţional este invitat, pe lângă punctajul acordat, să îşi exprime şi părerile personale despre fiecare probă în parte printr-o notă de degustare. Aceste păreri vor fi ulterior analizate cu ajutorul Inteligenţei Artificiale, pentru a crea şi un profil „calitativ” al fiecărui vin participant, demersul fiind primul la nivel mondial folosit la o asemenea dimensiune.

Conform organizatorilor CMB, decizia de schimbare a modului de jurizare pleacă de la dorinţa de a „revoluţiona” evaluarea clasică a vinurilor şi de a conferi concursului mai multă credibilitate, atât în rândul consumatorilor, cât şi în rândul producătorilor.

Comentariile şi notele de degustare vor fi analizate de Winespace, un program special realizat pentru a înţelege şi interpreta termenii de specialitate şi pentru a crea un „profil aromatico-gustativ” care să completeze evaluarea clasică (cea realizată pe scala celor 100 de puncte). În timpul celor trei zile, în urma analizării vinurilor roze înscrise, vor fi generate aproximativ 9.000 de note de degustare (un vin fiind analizat în medie de 5 degustători).

Înscrierea probelor poate fi făcută online pe pagina oficială concoursmondial.com, termenul limită pentru înscrierea vinurilor în competiție fiind 3 martie 2025.

 

Reprezentanții României în juriul competiției

România va fi reprezentată în juriu de Marina Samoilă, Marinela Ardelean, Otilia Chiriță, Diana Pavelescu, Sergiu Nedelea, Cosmin Popescu, Horia Hasnaș, Liviu Grigorică, Răzvan Macici, Cosmin Tudoran și Cătălin Păduraru.

Jurații competiției vor vizita mai multe crame din Dobrogea, unde vor degusta vinurile locale și preparatele specifice gastronomiei regionale, ceea ce constituie o excelentă oportunitate de promovare pentru regiunea viticolă Dobrogea și orașul Constanța.

Concursul Mondial de Bruxelles este un punct de referinţă la nivel mondial în domeniul competițiilor de vinuri. Independenţa, standardele stricte şi procedurile de degustare ale acestuia oferă siguranţa consumatorilor, permiţându-le acestora să cumpere cu încredere deplină vinurile medaliate. Regulile CMB sunt stricte şi respectă reglementările Organizaţiei internaţionale a Viei şi Vinului (OIV) privind numărul de medalii, care nu trebuie să depăşească 30% din numărul probelor.

Pentru concurs, sunt selectați în mod riguros juraţi de renume, recunoscuţi la nivel internaţional pentru capacitatea lor de a evalua vinurile. Aceştia sunt achizitori şi furnizori internaţionali, vinificatori, somelieri, jurnalişti, scriitori şi critici de specialitate în domeniul vinului, cercetători şi reprezentanţi ai organizaţiilor din industrie.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related