Workspace Studio, lider în soluții de amenajare ergonomice și design centrat pe angajat, anunță rezultate solide pentru 2024, cu o cifră de afaceri de 27 de milioane de euro, în creștere cu 20% față de anul precedent. Succesul a fost susținut de realizarea unor proiecte ample pentru companii de top, dar și de numeroase colaborări cu firme medii și mici, toate beneficiind de aceeași orientare către calitate superioară în proiectare, produse și execuție – un motor determinant al dinamicii pozitive a Workspace Studio din ultimii ani.
Anul trecut, Workspace Studio a demonstrat capacitatea sa de a gestiona operațional proiecte ample, de zeci de mii de metri pătrați, destinate birourilor cu câteva mii de angajați. Aceste amenajări au fost realizate pentru clienți corporate de renume precum OMV Petrom, Adobe România, Honeywell sau EveryMatrix și mulți alții. Lucrările au inclus soluții complete de fit-out, mobilier ergonomic, pardoseli, partitii, solutii acustice si alte produse arhitecturale de la parteneri precum MillerKnoll, Impact Acoustic, Maars și sute de alți producători cu care compania colaborează pentru achiziții directe, sau amenajări turn key, în care Workspace Studio a gestionat întregul proiect.
"Anul 2024 a fost definit de capacitatea noastră de a oferi cele mai performante soluții și servicii în limitele bugetului clienților, respectând promisiunile comerciale. Orientarea către calitate – în proiectare, produse și execuție – a fost un factor determinant al creșterii. Nevoile companiilor, fie că vorbim de 100 sau 1.000 de angajați, sunt în esență similare – susținerea angajaților prin ergonomie fizică și socială, design și funcționalitate – doar scara proiectelor variază,” declară Horațiu Didea, Managing Partner Workspace Studio.
Compania a amenajat peste 100.000 mp de birouri în 2024, gestionând cu agilitate proiecte de anvergură cu mii de angajați, dar și spații mai compacte. Proiectele desfășurate au necesitat adaptări operaționale interne, demonstrând viteză și eficiență în livrare, fără a compromite atenția la detalii și standardele ridicate.
Workspace Studio a rămas însă un partener pentru business-urile mai mici, oferind eficiență și soluții personalizate. Filosofia „budget centricity” – livrarea celei mai înalte calități într-un buget dat – a fost aplicată cu succes în toate colaborările, indiferent de scară. De la designul spațiilor colaborative și integrarea cabinelor și soluțiilor acustice, la birouri reglabile și materiale sustenabile, Workspace Studio a pus accent pe ergonomie, wellbeing și flexibilitate.
Extinderea portofoliului cu peste 20 de noi producători, precum Maars (partiții de sticlă), Kartell și Muuto (mobilier), alături de brandurile din familia MillerKnoll, a consolidat oferta turn-key premium, livrând amenajări cu certificări de sustenabilitate și calitate market-leading, toate în bugete optimizate ca distribuitor direct. Aceste soluții reflectă viziunea Workspace Studio asupra biroului care răspunde tendințelor actuale și viitoare din piața muncii, axat pe adaptabilitate la schimbare, sustenabilitate și wellbeing.
Biroul modern stimulează inovația și colaborarea
Post pandemie, biroul s-a transformat într-o destinație socială, în care angajații relaționează și fac schimb de idei. Este de asemenea un spațiu dedicat învățării informale, prin mentorship și colaborare, extrem de util generațiilor tinere sau angajaților în faza de formare profesională.
„Biroul modern este un hub de productivitate și conexiune, un catalizator pentru conversații care cresc inovația și coeziunea echipelor. Vorbim despre design cu zone modulare, mobilier ergonomic, iluminat natural optimizat și soluții acustice performante, toate gândite să atragă talentele și să răspundă nevoilor actuale de wellbeing și sustenabilitate,” explică Horațiu Didea.
Acest wellbeing merge dincolo de confortul fizic, integrând principii de design inclusiv. Spațiile sunt proiectate pentru a fi accesibile și adaptabile, inclusiv pentru neurodiversitate, cu soluții precum zone liniștite pentru concentrare, iluminat reglabil și mobilier ergonomic, menit să susțină sănătatea fizică și mentală, indiferent de profilul utilizatorului.
Sustenabilitatea rămâne o prioritate, mai ales în contextul normelor ESG în vigoare în Uniunea Europeană. Workspace Studio folosește materiale reciclabile, mobilier cu certificări de mediu de top și strategii care reduc amprenta de carbon a amenajărilor.
„Biroul modern trebuie să fie eficient energetic și responsabil față de mediu, iar noi livrăm soluții care aliniază nevoile companiilor la standardele ESG, fără a sacrifica funcționalitatea sau estetica,” completează Horațiu Didea.
Pentru 2025, compania își menține angajamentul față de calitate înaltă, sustenabilitate și design human-centered. Workspace Studio investește peste 300 000 euro în tehnologie pentru a accelera livrările și a răspunde unei piețe posibil mai lente, dar cu cerere pentru birouri eficiente.
De 15 ani pe piață, Workspace Studio distribuie mobilier și produse arhitecturale de top, fiind Certified Dealer unic al MillerKnoll în România. Cu peste 100.000 mp amenajați în 2024, conduce în soluții turn-key premium, integrând ergonomia și sustenabilitatea în birouri moderne ale unor companii precum OMV Petrom, Unilever, Adobe România, Bimbo (Grup Vel Pitar), UiPath, Honeywell, EveryMatrix, Profi și multe altele.
Din grupul Workspace Studio fac parte companiile Workspace Studio și Allspace Interiors, specializate în soluții ergonomice de amenajare turnkey a birourilor și distribuție de produse arhitecturale, materiale de construcții și mobilier.