DECATHLON, unul dintre cele mai mari branduri de articole sportive din lume, este încântat să anunțe un nou parteneriat dinamic cu Alex Sarr, tânărul „atacant” al echipei Washington Wizards. Prin această colaborare, DECATHLON va deveni partenerul tehnic oficial și furnizorul exclusiv de ghete al lui Sarr, evidențiind angajamentul brandului de a susține tinerele talente sportive și inovația asociată echipamentelor pentru realizarea performanțelor sportive.
Alex Sarr, care a ocupat locul 2 general în perioada de recrutare NBA din 2024, reprezintă o selecție promițătoare pentru Washington Wizards și NBA. Înainte de a se alătura echipei, Sarr și-a demonstrat talentul ca membru al unor cluburi sportive importante, inclusiv Perth Wildcats în cadrul NBL Australia, Overtime Elite și echipa de tineret a Real Madrid în Spania. Experiența sa internațională și performanțele impresionante au contribuit masiv la reputația de vedetă în devenire în baschet. În calitate de ambasador Decathlon, acesta susține angajamentul brandului de a face sportul accesibil tuturor.
„Suntem extrem de entuziasmați să îl primim pe Alex Sarr în familia DECATHLON, printr-un parteneriat important, bazat pe valori comune și angajamentul față de inspirarea și motivarea noii generații de atleți. La doar 19 ani, Alex a avut deja un impact semnificativ în cadrul NBA. Prin firea hotărâtă, etica de lucru și pasiunea pentru sport, acesta susține valorile esențiale ale DECATHLON. Suntem încântați să îl sprijinim în această călătorie, nu doar în vederea obținerii unor performanțe excelente în baschet, ci și la aspecte legate de antrenament, nutriție și orice altceva ce ține de excelența atletică,” a declarat Céline Del Genes, Chief Customer Officer DECATHLON.
Un parteneriat ambițios și versatil
În cadrul acestui parteneriat, Alex Sarr va colabora cu echipele de cercetare și dezvoltare din cadrul Decathlon pentru a crea și rafina modele de ghete și echipamentul de baschet pentru performanță în sport. Această colaborare își dorește să forțeze limitele tehnologiei în domeniul sportiv, pentru a se asigura că atleții, indiferent de nivel, pot beneficia de progresele înregistrate datorită feedback-ului și a experienței practice ale lui Sarr.
De asemenea, parteneriatul va include inițiative de implicare a comunității, în cadrul cărora Alex Sarr și DECATHLON vor organiza tabere de antrenament și evenimente legate de baschet, pentru a susține tinerele talente și a promova un stil de viață activ. Aceste eforturi evidențiază angajamentul comun prin care recompensăm comunitatea și promovăm dragostea pentru sport în rândul tinerilor.
În plus, fanii vor aștepta cu nerăbdare lansările exclusive și edițiile speciale ale produselor DECATHLON promovate de Alex Sarr, disponibile atât în magazinele fizice, cât și în cele online.
„Parteneriatul cu DECATHLON mă entuziasmează dincolo de orice imaginație. Sunt încrezător că, de fiecare dată când voi păși pe teren, voi purta cel mai bun echipament. Suntem foarte ambițioși cu privire la impactul pe care îl vom avea asupra jocului și a comunității. Acesta este un parteneriat autentic și, împreună, doar cerul va fi limita realizărilor noastre,” a declarat Alex Sarr.
În plus, DECATHLON a încheiat un parteneriat și cu Olivier Sarr, fratele mai mare al lui Alex. Ambele colaborări reprezintă un moment-cheie pentru Decathlon, pe măsură ce continuă să își extindă influența în piața articolelor pentru baschet și să forțeze tot mai mult limitele performanței atletice.
Un pas strategic în sprijinul viziunii sportive a DECATHLON
Acest anunț contribuie la dezvoltarea rețelei în continuă creștere a DECATHLON privind parteneriatele de elită, incluzând colaborări cu atleți de top precum Jimmy Gressier, care a stabilit un nou record european la alergatul în sală în cadrul Boston Meeting, din februarie 2025, și Antoine Griezmann, jucător vedetă al echipei câștigătoare a Cupei Mondiale, cunoscut pentru jocul impresionant în cadrul echipei Atletico Madrid și al echipei naționale franceze. Accentuând și mai mult acest angajament, DECATHLON continuă parteneriatul cu AG2R LA MONDIALE, al cărei sponsor principal este de anul trecut, fiind și un suporter loial al echipei pentru sezonul din 2025. Aceste alianțe strategice reflectă viziunea DECATHLON privind colaborarea cu atleți de top din diferite domenii, pentru a duce performanța sportivă pe noi culmi și a inspira generația viitoare. Pentru prima oară, ghetele de baschet Decathlon vor păși pe terenurile NBA, iar prin alăturarea lui Alex Sarr, se solidifică această viziune, în special în piața dedicată baschetului, unde se remarcă o creștere rapidă.
De peste două decenii, DECATHLON a promovat un model de „parteneriat tehnic”, clădit pe utilizarea produselor în lumea reală și dezvoltarea în colaborare cu atleți de top. Acest angajament pentru inovație, inițiat la începutul anilor 2000, continuă să stimuleze progresele în domeniul echipamentelor sportive de înaltă performanță. Colaborările recente, de la parteneriatele cu cluburi din Liga 1 franceză, la decizia ca KIPSTA să devină furnizorul oficial de mingi al UEFA pentru Europa League și Conference League, precum și colaborările cu jucătorul de tenis Gaël Monfils și căpitanul Yannick Bestaven, pun accentul pe dedicarea echipei DECATHLON către forțarea limitelor tehnologiei sportive și sporirea excelenței atletice.
Fiind un brand sportiv global, expert în mai multe domenii, destinat tuturor persoanelor, de la începători la atleți de top, Decathlon este un producător inovator de produse sportive pentru jucători de diverse niveluri. Cu 101.000 de coechipieri și 1.750 de magazine la nivel global, Decathlon și echipele din cadrul acesteia au lucrat încă din 1976 pentru a atinge o ambiție esențială chiar și în prezent: a atrage oamenii prin impactul pozitiv asociat cu sportul, pentru a-i ajuta să fie mai sănătoși și mai fericiți, trăind într-un viitor sustenabil.