LEGO România celebrează relațiile construite offline cu seturile LEGO Botanicals

LEGO România celebrează relațiile construite offline cu seturile LEGO Botanicals

Florării de tip pop-up și vitrine-instalație amplasate în București și în țară amintesc consumatorilor despre dragostea construită să dureze.

Într-o eră în care conexiunile digitale devin mai prevalente decât cele offline, LEGO România celebrează toate tipurile de relații și felul în care ele înfloresc prin interacțiuni autentice. Sub tagline-ul „Oferă dragostea construită să dureze”, colecția LEGO Botanicals oferă consumatorilor instrumentele creative prin care să-și arate aprecierea față de cei dragi, construind piesă cu piesă un buchet care nu se ofilește niciodată. Exact ca dragostea lor.

Cu peste 5 miliarde de utilizatori – 63,9% din populația globală – de social media și cu peste 3 miliarde care folosesc aplicații de messaging, nu este surprinzător faptul că un sondaj a arătat că 40% dintre respondenți interacționează acum mai mult cu ceilalți prin intermediul telefonului decât în lumea reală.

De aceea, LEGO România își asumă misiunea de a încuraja conexiunile offline cu ajutorul seturilor din colecția LEGO Botanicals. Mai mult decât atât, locații din București și din țară înfloresc cu noile seturi pentru a inspira interacțiunile autentice.

Împreună cu Maison Dadoo L’Atelier, până pe 25 martie, vitrina florăriei din strada Radu Beller s-a transformat într-o instalație în care eleganța întâlnește creativitatea prin aranjamente mixte de flori naturale care își găsesc corespondentul în universul LEGO. Spațiul devine, astfel, o experiență imersivă pentru trecători și vizitatori, aducând împreună produsele iconice ale fiecăruia dintre cele două branduri într-un display creativ care celebrează bucuria fiecărui moment petrecut împreună.

În ParkLake Shopping Center, până pe 13 martie, o florărie de tip pop-up oferă o alternativă surprinzătoare de shopping, recreând experiența unei florării boeme pe aleile din mall-ul bucureștean.

Alexandra Zamfir, Marketing Lead pe LEGO Botanicals a declarat: „Ce este special la colecțiile LEGO Botanicals este că oferă nu doar cadoul perfect pentru a-i surprinde și încânta pe cei dragi, ci și o oportunitate de a construi și de a petrece timp de calitate împreună. Finalul lunii iubirii și începutul primăverii reprezintă ocazii pentru a sărbători acele relații importante din viața fiecăruia, mai ales când ne simțim mai deconectați ca oricând. Sperăm că seturile noastre LEGO Botanicals îi inspiră pe oameni să vină împreună și să construiască amintiri de lungă durată”.

Misiunea Grupului LEGO este de a inspira și dezvolta constructorii de mâine prin puterea jocului. LEGO System in Play, având la bază cărămizile LEGO, le permite copiilor și fanilor să construiască și să reconstruiască orice își pot imagina. 

Grupul LEGO a fost fondat în Billund, Danemarca, în 1932, de Ole Kirk Kristiansen, numele său derivând din cele două cuvinte daneze LEg GOdt, care înseamnă „Joacă-te bine”. Astăzi, Grupul LEGO rămâne o companie de familie cu sediul central în Billund. Cu toate acestea, produsele sale sunt acum vândute în peste 120 de țări din întreaga lume. 

Grupul LEGO și-a lansat colecția Botanicals în 2021, odată cu introducerea Buchetului de flori LEGO® și a Copacului Bonsai LEGO. De atunci, colecția a fost extinsă cu mai multe plante și aranjamente florale din cărămizi de joc, inclusiv LEGO Orchid, LEGO Wildflower Bouquet, LEGO Icons Bouquet of Roses, LEGO Icons Tiny Plants și multe altele.

Aceste seturi de flori și plante construibile sunt concepute pentru a simboliza conexiunea prin creativitate, în timp ce procesul de asamblare a acestor construcții oferă o experiență reală și memorabilă, permițând constructorilor să nu se mai grăbească, să își exploateze creativitatea și să se bucure de momentele de interacțiune cu cei dragi.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Companii

Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related