Genesis Property: Pentru 55% dintre români, biroul ideal trebuie să fie “zen” și să ofere opțiuni flexibile, diverse și ușor de personalizat

Genesis Property: Pentru 55% dintre români, biroul ideal trebuie să fie “zen” și să ofere opțiuni flexibile, diverse și ușor de personalizat

În 2025, angajații sunt tot mai preocupați de echilibrul dintre viața la job și cea  personală, iar biroul rămâne un element central în acest sens. Pentru mai mult de jumătate dintre ei (55%), biroul ideal trebuie să fie zen, potrivit unui sondaj realizat în rândul a 1.175 de respondenți la nivel național de Genesis Property, unul dintre cei mai importanți proprietari de clădiri de birouri din România. În același timp, 23% dintre respondenți își doresc un birou tehnologizat și digitalizat, care să le simplifice activitatea, iar 15% consideră că modul de lucru ideal este mai degrabă într-un birou „nomad”, care le permite să lucreze de oriunde.

Mai mult, 38% vor un birou în conceptul de „food truck”, care să le ofere opțiuni de lucru flexibile, diverse și ușor de personalizat în funcție de nevoi, în timp ce 26% ar prefera conceptul „all you can eat”, adică resurse și beneficii nelimitate la birou. Aproape 20% înclină spre un birou în stil „fine dining”, cu experiențe și facilități premium, iar 17% spre soluții standard, rapide și eficiente, de tip „fast food”, chiar dacă nu sunt neapărat cele mai sănătoase pentru echilibrul lor personal și profesional.

Stilul de lucru al oamenilor s-a schimbat, punând tot mai mult accent pe wellbeing și flexibilitate, iar aceste nevoi se reflectă tot mai mult și în așteptările pe care le au de la biroul și angajatorul lor. Astfel, importanța biroului în 2025 este reliefată și de procentul mare (aproape 67%) de angajați care spun că designul și facilitățile biroului le influențează productivitatea și satisfacția la locul de muncă într-o măsură mare sau foarte mare. În același timp, peste 36% dintre angajați ar vrea mai multe beneficii oferite de angajator, aproape 30% mai multe spații ergonomice și personalizate, iar mai mult de un sfert vor zone dedicate pentru relaxare.

„Biroul nu mai este doar un spațiu de lucru, ci un ecosistem dinamic în care designul, facilitățile și, mai ales, experiențele și comunitatea joacă un rol esențial. Modul în care lucrăm continuă să se transforme, iar oamenii caută mai mult decât un loc unde să-și desfășoare activitatea – vor un mediu care îi inspiră, îi conectează și le susține evoluția. De aceea, noi investim constant pentru a fi în avangarda schimbărilor, anticipând nu doar nevoile prezentului, ci și pe cele ale viitorului. Iar YUNITY Park este o expresie clară a capacității noastre de a veni în întâmpinarea viitorului”, a spus Elena Panait, Head of Leasing & ComYunitY.

În ceea ce privește așteptările pe care le au de la angajatorul lor, peste 30% vor să aibă beneficii extrasalariale mai consistente, iar aproape 16% cer facilități mai bune pentru spațiile lor de lucru. Legat de programul ideal de lucru în 2025, aproape 34% spun că acesta ar fi lucrul integral de la birou, aproape 25% ar vrea 3-4 zile pe săptămână de la birou, iar mai puțin de 24% ar dori integral remote. 

Genesis Property își propune, pe termen lung, să finalizeze ultima etapă a YUNITY Park, un campus vizionar creat de Liviu Tudor, care redefinește experiența la birou printr-un mix de facilități, experiențe și comunități. Conceput pentru a transforma modul de lucru și stilul de viață al angajaților, campusul dispune de un amfiteatru în aer liber cu 1.500 de locuri, 2 kilometri de alei pietonale, oglinzi de apă în cascadă, o pădure urbană și spații creative pentru întâlniri. Primele două etape, finalizate în 2023, au beneficiat de o investiție de peste 30 de milioane de euro. Cea de-a treia fază, Innovation Center, va fi inaugurată anul acesta, în urma unei investiții de 20 de milioane de euro.

Sondajul a fost realizat de Genesis Property și a analizat care sunt cerințele și așteptările angajaților în 2025, fiind desfășurat în ianuarie - februarie 2025, la nivel național, prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.175 utilizatori de internet din România. Circa 48% dintre participanți sunt de sex feminin, iar aproape 57% au un venit net mai mare de 5.000 de lei.

Genesis Property, cu o experiență de peste 20 de ani în industria imobiliară românească, este unul dintre cei mai importanți proprietari, dezvoltatori și operatori de clădiri de birouri clasa A. Deține și administrează YUNITY Park și West Gate Business District cu peste 150.000 mp GLA de spații de birouri ocupate de companii precum HP Inc., Hewlett Packard Enterprise, Accenture, Ericsson, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft, Yokogawa, Siemens și Alpha Bank, unde lucrează peste 15.000 de angajați. Genesis Property este dezvoltatorul primului campus studențesc privat din România, West Gate Studios.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related