Ce au în comun arhitectul îndrăgostit de Deltă, fotograful care a privit în ochi România Sălbatică, biologul care s-a aventurat în junglă, muzicianul care joacă în filme și jurnalista care a creat un fenomen național în rândul copiilor.
Drumul de la diplomă, la succes. O întâlnire dedicată celor care încă își caută drumul în viață, în care afli ce rețetă personală au găsit lideri incontestabili în domeniile lor, cu ingrediente precum educația formală și informală, imboldul pasiunii sau reziliență.
- Alexandru Stermin, Mihai Mărgineanu, Matei Gheboianu, Mirela Retegan, Dan Dinu, Irina Iamandescu, Eliza Yokina, Horia Moldovan, Teodor Frolu și Tudor Pavelescu vor vorbi în fața studenților și nu numai despre educație și carieră;
- Conferința va fi structurată pe două paneluri: Cultură și științe & Arhitectură și patrimoniu;
- Locurile sunt limitate, iar accesul se face pe baza formularului de înscriere.
Conferința și dezbaterea „De la diplomă la destin. Educație, idealuri, viață”, organizată de Cronicari Digitali, care va avea loc sâmbătă, 12 aprilie, în București, va aduce în fața publicului discuții nu doar captivante, ci și inspiraționale despre evoluție profesională, de la absolvirea facultății până la succesul în carieră.
Evenimentul se va desfășura în Sala Frescelor a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Moderată de Diana Popescu – jurnalist cultural, podcaster și scriitor, și de Silvia Teodorescu – expert în comunicare și fondator Cronicari Digitali, conferința va reuni nume mari din diferite domenii de activitate, care vor vorbi despre experiențele lor, despre lecțiile învățate de-a lungul timpului și despre momentele importante din carierele care i-au consacrat.
Conferința va fi structurată pe două paneluri. Primul dintre ele va găzdui sub umbrela sa domeniile culturii și științelor, iar cel de-al doilea va adresa subiecte legate de carieră în arhitectură și patrimoniu.
O lume în schimbare
Primul panel, CULTURĂ ȘI ȘTIINȚE, va explora intersecțiile disciplinare și va analiza modul în care educația formală influențează carierele din aceste domenii, limitând sau deschizând noi perspective. Participanții vor cunoaște diferitele puncte de vedere ale lui Matei Gheboianu, decanul Facultății de Istorie a Universității din București, Alexandru Stermin, explorator și profesor la Facultatea de Biologie de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Mihai Mărgineanu, cântăreț, actor și compozitor român de muzică folk și pop-rock, Dan Dinu, fotograf de natură, regizor și producător, și Mirela Retegan, jurnalist, realizator și prezentator radio, fondatoare Gașca Zurli.
Arhitectura între viziune, identitate și spații culturale
Panelul doi, ARHITECTURĂ ȘI PATRIMONIU, va aborda multiplele direcții pe care le poate urma cariera unui arhitect, de la protejarea patrimoniului și regenerarea urbană până la arhitectura expozițională și designul de evenimente culturale, precum și importanța arhitecturii în cadrul comunităților din care facem parte. Printre vorbitori menționăm pe Irina Iamanescu, director adjunct Monumente istorice - Institutul Național al Patrimoniului, Eliza Yokina, membru fondator SYAA, De-a Arhitectura și Cumulus, Horia Moldovan, președinte Senat Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Teodor Frolu, cofondator The Ark și cofondator al Asociației „Ivan Patzaichin – Mila23”, și Tudor Pavelescu, fondator Modul 28 – Atelier de arhitectură.
Pentru studenți și nu numai
Succesul nu este un drum liniar, iar diploma nu este decât o primă etapă într-o călătorie de lungă durată. Iar dacă te întrebi cum să te adaptezi la realitățile profesionale, ce rol joacă educația formală într-un peisaj dinamic sau ce înseamnă cu adevărat să îți găsești locul într-un viitor incert, conferința „De la diplomă la destin” are toate șansele să-ți ofere câteva revelații prin poveștile oamenilor de succes pe care îi vei întâlni sâmbătă, 12 aprilie.
Programul evenimentului
Orele 11:30 - 12:00 - Înregistrarea participanților
Orele 12:00 – 16:00 – Panelurile tematice
Locație: Sala Frescelor, Universitatea de Arhitectura și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) Str. Academiei 18-29, sector 1, București
Locurile sunt limitate.
Evenimentul este organizat de Asociația Human Made Art (parte din proiectul cultural „Cine ascultă o casă?” ediția a III-a) și este susținut de Ordinul Arhitecților din România din Timbrul de Arhitectură.
Conferința-dezbatere este realizată cu sprijinul AQUA Carpatica.
Parteneri instituționali: Institutul Național al Patrimoniului, Facultatea de Arhitectură UAUIM, Facultatea de Istorie a Universității din București, Facultatea de Litere a Universității din București, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”.
Parteneri media: Radio Romania Cultural, PressOne.