Sustenabilitate și inovație: FORTEM a investit 40 de milioane de euro într-o nouă fabrică de BCA complet digitalizată

Sustenabilitate și inovație: FORTEM a investit 40 de milioane de euro într-o nouă fabrică de BCA complet digitalizată

DVI Production, deținătorul brandului FORTEM, producător de elemente liniare de zidărie, deschide în județul Mureș, la Iernut, o nouă fabrică ce va avea cea mai mare capacitate de producție din Europa și care va furniza un model de BCA utilizând tehnologie de ultimă generație.

  • Noua unitate permite producția unei game variate de densități și dimensiuni de beton celular autoclavizat (BCA) și își propune să acceseze și piețele externe.
  • Cu o investiție greenfield 100% românească de 40 mil. euro, fabrica Fortem de la Iernut își propune să redefinească standardele în construcții și să contribuie la dezvoltarea economiei locale și naționale.
  • Pe lânga portofoliul de blocuri de BCA, fabrica deține infrastructura necesară pentru a produce, în viitorul apropiat și panouri de BCA.
  • Proiectul este susținut integral de Fortem, printr-un model financiar solid, bazat pe trei piloni esențiali: partenerii asociați în business, un ajutor de stat și aportul instituțiilor bancare. Această abordare strategică a permis companiei să facă față provocărilor economice din ultimii 4 ani și să-și consolideze poziția de lider în industrie.

“Ne dorim să fim un etalon pentru nișa noastră de activitate și să oferim celor care activează în domeniul contrucțiilor și clienților finali materiale durabile, eficiente și de cea mai înaltă calitate. Fiecare bloc de BCA pe care-l producem este rezultatul unui proces atent controlat, dedicat excelenței. Odată cu lansarea noii fabrici de la Iernut, ne propunem să fim lideri pe piața regională, cu o producție ce depășește limitele industriei și să oferim soluții personalizate, care sprijină succesul fiecărui proiect. Capacitatea de producție va fi de 2000 metri cubi de BCA /zi, ceea ce reprezintă cea mai mare capacitate din Europa”, declară Viorel Iacob, CEO DVI Production. 

Fabrica Fortem complet digitalizată de la Iernut depășește 10.000 mp ca suprafață, este situată într-o zonă cu acces facil, lângă autostrada Transilvania și este dotată cu echipamente cu un grad de automatizare maxim, pentru a oferi un flux de producție impecabil. Fabrica oferă peste 100 de locuri de muncă, contribuind, astfel, la dezvoltarea comunităților locale și regionale.

Prin folosirea tehnologiei de ultimă generație, care combină cele mai avansate procese din industrie, producția va fi una premium. Produsele Fortem sunt monitorizate permanent, folosind tehnologia QR pentru trasabilitate, ceea ce face ca statusul producției să fie urmărit în timp real, evitând, astfel, erorile, garantând transparență și conformitate. Laboratorul propriu de la Iernut, Mureș, acreditat și dotat în acord cu standardele internaționale, promite clientului final calitatea superioară a fiecărui produs care pleacă din fabrică. Fiecare lot de BCA Fortem este supus unor teste riguroase, care fac orice construcție durabilă.

Pentru FORTEM, sustenabilitatea și inovația reprezintă o prioritate:

“În contextul unui sector industrial din ce în ce mai conștient și marcat de impactul său asupra mediului, integrarea tehnologiilor avansate și optimizarea proceselor de producție reprezintă pași esențiali către reducerea consumului de resurse și a emisiilor de carbon. Produsele noastre sunt ecologice, rezultate în urma unui proces optimizat de fabricare, cu un consum redus de energie, ce generează un nivel minim de poluare. Așadar, implementarea unei noi tehnologii de ultimă generație nu doar că va contribui la creșterea eficienței operaționale, ci ne ajută să construim un viitor mai sustenabil pentru domeniul construcțiilor”, adaugă Viorel Iacob.

Așadar, acest proiect 100% românesc reprezintă un pas important pentru economia locală, pentru constructori și pentru clienții finali. Prin utilizarea celor mai noi tehnologii de producție, BCA Fortem nu doar că asigură o rezistență și o durabilitate superioare, ci facilitează o execuție rapidă și precisă, fără costuri suplimentare. Procesul de producție contribuie semnificativ la reducerea impactului asupra mediului, printr-un consum redus de resurse și emisii de carbon. Investiția în tehnologii avansate reprezintă un angajament ferm făcut de DVI Production FORTEM pentru un viitor mai verde și mai responsabil, sprijinind atât dezvoltarea durabilă a industriei, cât și construirea unui mediu mai sigur și mai confortabil atât pentru specialiști cât și pentru clientul final.

Apărută în 2017, compania DVI Production cu capital 100% românesc, deținătoare a brandului FORTEM, a reușit să construiască în numai 7 ani prima fabrică complet automatizată de elemente liniare de zidărie și, recent, să deschidă porțile fabricii de BCA cu cea mai mare capacitate de producție din Europa, de peste 2000 metri cubi/zi.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Branduri

Oameni

Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related