Împreună hrănim speranța: peste 186.000 kg de alimente donate în magazinele PENNY, la Colecta Națională de Alimente – ediția de Paște 2025

Împreună hrănim speranța: peste 186.000 kg de alimente donate în magazinele PENNY, la Colecta Națională de Alimente – ediția de Paște 2025

Între 4 și 6 aprilie, PENNY România a fost alături de Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR și de cele nouă Bănci Regionale pentru Alimente în cea de-a XII-a ediție a Colectei Naționale de Alimente, o inițiativă care a devenit deja tradiție și care aduce speranță acolo unde este cea mai mare nevoie.

Campania, desfășurată sub mesajul „Împreună hrănim speranța”, a reunit în cele 417 magazine PENNY din toată țara 3.547 de voluntari, care au încurajat donațiile și au ajutat la colectarea produselor neperisabile – un gest simplu, dar cu impact major. Cu sprijinul clienților și al voluntarilor dedicați, au fost colectate 186.840 kg de alimente, care au ajuns la 41.410 persoane aflate în nevoie, prin intermediul a 228 de organizații partenere beneficiare.

„Suntem mândri de solidaritatea clienților noștri și de implicarea echipei PENNY în această ediție record a Colectei Naționale de Alimente. Rezultatele ne confirmă că atunci când ne unim forțele, putem contribui cu adevărat la schimbarea în bine a comunităților din care facem parte.”, a declarat Dan Crișan, COO PENNY | REWE România.

PENNY România este partener strategic al Federației Băncilor pentru Alimente din România și susține constant lupta împotriva risipei alimentare, precum și inițiativele care aduc sprijin concret persoanelor defavorizate. Prin participarea activă la cele două ediții ale campaniei din 2024, clienții PENNY au contribuit cu peste 261,9 tone de alimente. Comparativ cu ediția de Paște 2024  - 95.000 kg, rezultatul din acest an – 186.840 kg – reflectă dublarea impactului și consolidarea angajamentului pentru binele comun.

PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 418 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 7.500 de angajați.

PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2025 în România. Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Companii

Branduri

Oameni

Pozitii

Sectiune

Dictionar



Branded


Related