IQads Surpriză cu impact la casa de marcat cu #CardulGalbenCareFaceBine de la Raiffeisen Bank România
Banca pentru Alimente București inaugurează un nou hub logistic pentru a sprijini mai eficient lupta împotriva risipei alimentare. Mai multe alimente salvate, mai multe vieți ajutate
IQads Platero şi cu mine – despre prietenie: alte 5 reprezentații ale spectacolului pentru cei mari și cei mici în Bucovina și la Bârlad
IQads Ana Maria Dobranici: Copiii din sistemul de protecție au nevoie de prieteni de suflet care să-i asculte, să-i încurajeze și să le amintească mereu cât de talentați sunt
10 inițiative civice care rezolvă probleme de mediu primesc finanțare de până la 15.000 de euro prin Platforma de mediu pentru București
IQads Ziua comunității. "Există multe moduri de a dărui și de a te implica, cu toții avem ceva ce poate fi împărtășit și oferit pentru un scop mai bun și mai măreț"
IQads Iarina Taban: De 10 ani, 3.000 de copii și tineri instituționalizați și din medii defavorizate primesc, prin intermediul rețelei noastre de voluntari, îmbrățișări, încurajare, ajutor la teme, șansa la un viitor mult mai bun
IQads Emilia Mocan: Puterea sportului poate mișca comunități, îi poate aduce împreună și membrii ei pot vedea în sport o cale de urmat
IQads HOSPICE Casa Speranței: Instalația patului de spital plin cu 550 de urși de pluș, amplasată în Piața Universității, a fost vandalizată. S-au furat sute de ursuleți care spuneau povestea copiilor cu boli incurabile
Campusul Lumya se extinde. O suprafață suplimentară de 11.500 mp alocată pentru școala profesională și baza sportivă destinate persoanelor cu autism
IQads RedSem se alătură campaniei Narada „1 copil încălțat = 1 destin dezlegat” pentru a susține egalitatea de șanse în educație
IQads A Network of Care anunță numele artistei selectate pentru participarea în programul de rezidență din Spitalul Marie Curie
IQads Expoziții și activități pentru cei mici la Balkanik Festival – Home of World Music, între 6-8 septembrie la București
Dăruiește Viață continuă parteneriatul cu Spitalul Marie S. Curie. Urmează construirea unei noi clădiri și realizarea Primului Campus Medical Pediatric din România
IQads HOSPICE Casa Speranței și Saatchi Creative Hub lansează un outdoor inedit: patul de spital plin cu sute de povești
IQads Cum organizăm evenimente prietenoase cu mediul? Godmother invită specialiștii la sondaj și la scrierea unui ghid de bune practici
Sports HUB, inițiatorul programului GO Scholarship, vine în YUNITY Park pentru a susține dezvoltarea sportivilor de performanță din România
Festivalul UNTOLD găzduiește Camera cea mai mică, inițiativa Salvați Copiii pentru dotarea maternităților din România
IQads Apel deschis lansat artiștilor pentru participarea în proiectul A Network of Care: rezidență în cadrul Spitalului Marie Curie din București
IQads Copiii instituționalizați au nevoie de 1000 de voluntari care să-i ajute să își îndeplinească visurile
IQads "Dor de Doină" se întoarce cu o nouă ediție pentru a aduce patrimoniul cultural în atenția publicului
IQads Peste 1500 de participanți la prima seară de Film în Sat de la Peștișani. Festivalul continuă până pe 4 august
Jobs Filtreaza joburile Account (15) Art (5) ATL (3) BTL (7) Content (6) Copywriter (9) Creative (3) CSR (1) Digital (35) E-Commerce (3) Foto/Video (1) Graphic Designer (4) Marketing (50) Media (3) Media Relations (1) Motion Graphics (1) ONG (1) PPC (5) PR (6) Project Manager (4) Research (1) Sales (3) SEM (1) SEO (2) Social Media (20) Strategie (8) UX/UI (2) WebDev (1) Junior-Mid Art Director Social Media @ Stefanini InfinitCerințe minime: 1-3 ani de experiență într-o agenție digitală Experiență în lucrul cu echipe integrate, inclusiv: Client... [detalii] Brand Comms Account Manager @ Confident CommunicationsRESPONSABILITĂȚI Creare și implementare hands-on a strategiilor de comunicare integrată pentru clienți B2B & B2C Implicare activă... [detalii] Marketing Executive @ Republica BIORepublica BIO este mai mult decât un brand - este un stil de viață sănătos,... [detalii] Account Director @ McCannMcCann Worldgroup seeks an Account Director to act as the day-to-day agency integrator and client... [detalii] Copywriter și Art Director @ TribalTrib, caut Copywriter și Art Director mid-senior, luați în echipă sau separat Ai idei, energie și... [detalii] Social Media Content Creator @ Universal McCannHey there! We're looking for a Social Media Content Creator! At Universal McCANN (UM), we are... [detalii] Senior Account Executive @ DDBO parte din proiectele de top din DDB își caută Senior Account Executive... [detalii] Horeca Development Specialist @ BATBAT evoluează accelerat la nivel global cu un portofoliu extins de produse... [detalii] Senior Account & Project Manager @ Line AgencyWe’re looking a Senior Account & Projects Manager with a well-rounded 360° management experience and... [detalii] Social Media Manager @ Tribal Worldwide RomaniaCăutăm om de Social Media în Trib Nu, nu facem casting pentru emisiuni filmate pe vreo... [detalii] Digital Graphic Designer @ WOPANoi suntem WOPA, niste independenți frumoși ai publicității în căutare de forțe proaspete în echipa... [detalii] Video Editor with Motion Designer Skills @ Natural Intelligence (Bucharest Office)Founded in 2009 and 100% self-funded to this day, Natural Intelligence is a leader in online multi-vertical... [detalii] Copywriter @ Mercury360Căutăm COPY cu suflet ChatGPT:Suntem în căutarea unui magician al cuvintelor, un stăpân al mesajelor, și... [detalii] Colaboratori pentru proiecte editoriale speciale @ Spotmedia.roSpotmedia... [detalii] Arhitect @ IGLOOCerințe: cunoștințe tehnice de proiectare pe toate fazele utilizare fluentă Revit, programe vizualizare cunoașterea legislației si normativelor in... [detalii] Editor Coordonator @ Spotmedia.roLansată în iunie 2020, Spotmedia... [detalii] Digital Marketing Specialist @ HttpoolRecrutăm Digital Marketing Specialist: Google Ads, Meta Ads, LinkedIn Ads, Pinterest Ads Căutăm un AdOperation Specialist... [detalii] Area Marketing Analyst @ BATBAT is evolving at pace into a global multi-category business... [detalii] PR Manager @ Rogalski DamaschinRogalski Damaschin recrutează PR Manager cu simțul umorului* Vei avea prioritate să ne cunoaștem dacă: Ai lucrat... [detalii] Graphic Designer @ Marcom HubGraphic designer pentru proiecte de print, producție publicitară si obiecte promoționale, cu utilizarea suitei Adobe/Mac... [detalii] Organizator de evenimente corporate @ Marcom HubCautam organizator de evenimente corporate, pragmatic si orientat catre solutii... [detalii] Manager Marketing & PR @ Swiss ClinicsATRIBUTII PRINCIPALE: Coordoneaza, planifica si organizeaza toate activitatile de marketing si PR din cadrul grupului Swiss; Stabileste... [detalii] Digital Marketing Specialist @ Swiss ClinicsSwiss Clinics este o rețea de clinici estetice, trendsetter și lider de piață în medicină... [detalii] Senior Copywriter @ MRM//McCannWe are looking for someone with the right combination of strategic thinking and artistic skills... [detalii] Account @ ON HEELS PRCautam un Account pasionat de social media, influencers style and work... [detalii] Web Developer (Project based) @ Bad HabitsSuntem in cautarea unui nou coleg pentru echipa extinsa Bad Habits, alaturi de care sa... [detalii] Copywriter @ TransirisWe are looking for a versatile writer who can combine creativity with the capability to... [detalii] Junior Creatives @ DDBWe’re looking for fresh new blood at DDB: a junior copywriter and a junior art... [detalii] Social Media Manager @ PropagandaCăutăm social media manager, cu minim 3 ani experiență online, care să ni se alăture... [detalii] Digital Copywriter @ The Social NestCăutăm copywriter specializat în digital, căruia nu îi e frică să se joace cu ideile... [detalii] PPC / Performance Marketing Specialist @ MarketiuTe-ai hotărât să faci o schimbare, să lucrezi la vision board și să transformi 2025... [detalii] BTL Project Manager @ WOPANoi suntem WOPA: locali, independenți, no bullshit... [detalii] BTL Manager @ MullenLowe RomaniaDacă mantra ta este “Life is a party and I’m hosting it”, atunci avem un... [detalii] BTL Manager @ OxygenWe are looking for an experienced BTL Manager to oversee projects from concept to implementation,... [detalii] Account Exec @ ontheroofSuntem ontheroof și căutam un Account Exec foarte organizat, care înțelege ce vrea clientul și... [detalii] Account Manager @ We Are YoungerEchipa WE ARE YOUNGER (WAY) este in cautare de Account Manager! Ești genul care nu poate... [detalii] Digital Brander @ We Are YoungerEchipa We Are Younger (WAY) este în cautare de un Digital Brander... [detalii] Digital Account Manager @ Danco Vision”Client talk” translator a... [detalii] Web Graphic Designer @ TransirisWe are looking for a Web Graphic Designer who can combine creativity and aesthetics with... [detalii] Senior Digital Media Specialist @ Stefanini InfinitCerințe minime: 4-6 ani de experiență într-o agenție digitală Experiență variată în digital media (PPC, Performance, canale... [detalii] Digital Media Specialist / PPC @ Stefanini InfinitCerințe minime: 2-4 ani de experiență într-o agenție digitală Experiență variată în digital media (PPC, Performance, canale... [detalii] Senior Media Buyer Digital @ AdSymphonyEști un expert în media buying cu o viziune digitală clară și o pasiune pentru... [detalii] Sales Account Manager @ theMarketerSales Account Manager - Marketing Technology SaaS Dacă ești genul de persoană care transformă conversațiile în... [detalii] Area Insights & Foresights Senior Manager @ BATBAT is evolving at pace into a global multi-category business... [detalii] PR Account Manager @ Chapter 4Echipa noastră de Corporate Communications are un loc liber de PR Account Manager care poate... [detalii] Specialist în Comunicare și Marketing Digital @ Help AutismCăutăm un Specialist în Comunicare și Marketing Digital cu minim 3/4 ani de experiență în... [detalii] Responsabil Fundraising @ Asociația pastelCăutăm un nou coleg pasionat de fundraising! Colega noastră fundraiser își va continua studiile, iar noi... [detalii] Graphic Designer @ difrntAt difrnt, we are not just a digital marketing agency, we are innovators, creators, and... [detalii] Specialist SEO Senior @ AdSymphonyCăutăm un Specialist SEO Senior! La AdSymphony, suntem dedicați furnizării de soluții SEO de top pentru... [detalii] PR Specialist @ Glovo RomâniaWe are looking for a highly motivated candidate to lead Glovo’s PR strategy in Romania,... [detalii] Growth Analyst with SQL expertise @ GlovoCerinte: Ofera suport pentru implementarea actiunilor locale de Growth/ Marketing in colaborare cu alte echipe (CRM,... [detalii] Senior Copywriter @ Cohn & JansenCăutăm copy cu experiență, cu care să facem echipă pe proiecte frumoase, care să ne... [detalii] Senior Art Director @ Cohn & JansenCăutăm art director cu experiență, cu care să facem echipă pe proiecte frumoase, care să... [detalii] Account Manager @ Saatchi & SaatchiLet's just say that if you have a passion for organising, a hands-on approach to... [detalii] Media Manager @ Universal McCannThe Media Manager is responsible for the day-to-day handling of client business and for preparing... [detalii] Senior Account Manager @ McCannWe are looking for a Senior Account Manager for our team in Bucharest to lead... [detalii] Digital Art Director @ MRM//McCannWe are looking for someone with the right combination of strategic thinking and artistic skills... [detalii] BTL Account Manager @ NAN Integrated (birou Floreasca)La NAN Group, suntem mereu în mijlocul acțiunii, lucrând împreună pentru a transforma ideile în... [detalii] vezi toate joburile Adauga anunt de recrutare
Catalog IQads Confident CommunicationsPR Global PrintProductie publicitara, Tipografii Conan PRPR Trade Activation GroupEvenimente / BTL, Marketing direct, Productie publicitara Line AgencyPublicitate ADC*ROOrganizatii profesionale FCB BucharestPublicitate Pandorra StoryPublicitate PropagandaPublicitate Tribal Worldwide RomaniaComunicare online Adauga prezentare de companie Branding, design, packaging Comunicare online Consultanta de marketing Content Marketing Dezvoltare web Employer Branding Evenimente / BTL Experiential Marketing Gaming Interactive Retail Marketing direct Media Mobile marketing Monitorizare media PR Productie audio Productie foto Productie publicitara Productie video Publicitate Publicitate indoor Publicitate neconventionala Publicitate outdoor Regii de publicitate Research Tipografii Training